Dupa ce Vasile Ernu si-a lansat la Chisinau romanul „Ultimii eretici ai Imperiului”, s-a aprins o vie polemica. Numai ca aceasta nu se refera nici catusi de putin la continutul cartii, ci la o imensa banalitate, si anume, de ce Ernu l-a invitat la lansare pe Mark Tkaciuk, politicianul care, de fapt, nici nu a venit la Libraria „Cartier”… Cu scopul de a-i linisti pe toti revoltatii, TIMPUL i-a solicitat lui Ernu sa se expuna asupra acestei neintelegeri si sa ne lamureasca de ce, totusi, l-a invitat la lansare pe „eminenta cenusie” a lui Voronin.
– Vasile, sunt voci care au spus ca n-au venit la lansarea ta, ca sa nu stea intr-o sala cu „un ticalos de Mark Tkaciuk”. De ce, totusi, l-ai invitat pe acesta?
– In cadrul turneului de lansare, in fiecare oras mi-am dorit sa am oameni din afara cercului de prieteni si cel pur literar. Eu reflectez asupra fiecarui gest si a fiecarei miscari si nu ma intereseaza divertismentul. Fiindca noua mea carte are o natura politica, voiam sa aduc oameni din sfere politice diferite, cu care sa incerc un anumit gen de dialog. Erau trei propuneri: Alexandru Tanase, Oleg Serebrian si Mark Tkaciuk. Tanase, care acceptase sa vina, a trebuit sa plece urgent la Baku. Atunci am schimbat strategia… Dar, argumentul ca „nu putem sta in aceeasi incapere cu Tkaciuk” imi pare o abordare cel putin primitiva.
De ideea de democratie nici nu are rost sa vorbim… Ce am urmarit, aducandu-l pe Tkaciuk? Eu vreau sa demonstrez un lucru banal – pentru a lupta cu Tkaciuk, el trebuie adus in spatiul de lupta, care e unul discursiv. „Intelectualii patrioti” spun: nu, Tkaciuk trebuie aruncat in afara spatiului de lupta. Altii actioneaza si mai rau: noi nu vrem sa intram in arena de lupta in care se afla „dusmanul”!
Astfel are loc o plasare a lui Tkaciuk intr-o zona discursiva de tip mistico-magico-mioritica, devenind in folclorul „teosofico-politic” local un soi de mit. Pe mine ma intereseaza personajul real Mark Tkaciuk si vreau sa arat ca mecanismul „intelectualilor patrioti” e total gresit. Ideea e simpla: pentru a vedea ca regele e gol, trebuie sa-l pui in spatiul de vizibilitate. Pentru a putea castiga o batalie, trebuie sa-ti cunosti adversarul si sa te prezinti la lupta. Deci, problema nu e Tkaciuk, ci noi, cei care refuzam lupta.
– Ce inseamna, dupa tine, un „ intelectual patriot”?
– Sunt cei care abuzeaza de o retorica patriotarda, sentimentalista, care nu tine nici de discursul politic, nici de cel rational-argumentativ. Am un vag sentiment ca in R. Moldova sunt prea multi „patrioti” si prea putini cetateni. Noi avem nevoie pur si simplu de intelectuali critici, cu mintea lucida… E imoral, zic „intelectualii patrioti”, sa-l aduci pe Tkaciuk la lansare.
Bine, dar cum e posibil ca un politician produs de Tkaciuk, care a fost protejatul lui si a participat la toate actele partidului lui Voronin – ma refer la Marian Lupu – sa fie sustinut de catre aceiasi „intelectuali patrioti” pentru presedintia R. Moldova? Din punct de vedere politic inteleg, din perspectiva intelectuala, nu. „Intelectualii patrioti” insa tac. Fireste, e foarte „moral” sa taci. Tkaciuk nu are voie sa participe la o lansare, pe cand dl Lupu poate sa fie chiar presedintele RM. Stranie logica, confuza morala, mare „curaj”.
– De ce crezi ca, desi a promis, Tkaciuk n-a mai venit?
– Pentru prima data, m-am vazut cu Tkaciuk in seara de dinaintea lansarii. Am analizat diverse lucruri, am stabilit niste conditii elementare de polemica etc.: Ernu si Tkaciuk fac parte din doua specii diferite, insa ambele sunt pe cale de disparitie; el are functia de „granicer”, eu – cea de „postas”, dar si de „vraci” in sensul arhaic; „Tkaciuk-granicerul” sta la frontiera si controleaza intrarile si iesirile, eu trebuie sa ma strecor sa aduc mesajul si medicamentul; cele doua specii vor muri din cauza ca deja apar noi mutanti socio-politici.
Una dintre tezele centrale ale cartii mele sustine ca pericolele, dar si salvarea, pot veni de unde ne asteptam cel mai putin – trebuie sa dinamitam adevarurile primite de-a gata, cliseele si sa ne pastram mintea limpede si vie… Tkaciuk a gasit un mijloc ingenios pentru a-si motiva absenta – a intervenit pe Facebook in momentul in care „intelectualii patrioti” imi faceau morala, spunand ca nu a venit din cauza intarzierii unui avion (ca si Serebrian, de altfel). Si-a cerut scuze public pentru acest incident si a adaugat ceva interesant: „Daca eu as fi venit la lansare si as fi zis ce cred despre cartile tale – adica, te-as fi laudat -, atunci, in loc sa te ajute, gestul meu te-ar fi compromis definitiv in fata „intelectualilor patrioti”. Cum ar fi sa fii laudat de opozitia totalitara?”…
– Oricum, i-ai aruncat manusa. In ce va consta „duelul” si de ce l-ai ales ca adversar anume pe Tkaciuk, dar nu, sa zicem, pe Voronin?
– Tkaciuk vorbeste o limba si foloseste tehnici pe care le inteleg, spre deosebire de discursul „emotional-ezoteric” al „patriotilor”… Voronin nu e decat partial in aria mea de acoperire. S-a dovedit ca „masinaria Voronin” poate fi invinsa de o alta „masinarie politica”, cum e cea mobilizata de fosta Opozitie. Rolul intelighentiei este acela de a fi intr-un raport critic fata de Putere si de a produce un anumit gen de reflectie. Nu poti duce o batalie, daca nu ai spatiu, daca nu poti ridica pumnii. Noi, intelectualii, suntem cei care defrisam spatii, creand conditiile pentru batalie, strategiile de lupta si formele de aparare. Batalia reala politica o dau insa altii.
Ei bine, Tkaciuk a indeplinit ani de zile aceasta functie de „extindere a domeniului luptei” pentru PCRM, dar mai degraba in calitate de strateg, decat de intelectual. Ce a facut marea parte a intelighentiei noastre „patriotice”? Unii au luat banuti de la statul roman si au renuntat la „lupta” si la gandirea critica. Cei care au inceput cu adevarat sa duca o batalie sunt generatia noua, care a reusit sa se impuna si sa-si diversifice formele de lupta. Sper insa sa nu capoteze in zona nationalismului bigot, a fobiilor antirusesti sau a „anticomunismului postcomunist” – profitabil, dar la fel de daunator ca si comunismul. A inceput sa apara o intelectualitate tanara si dinamica, careia trebuie sa-i pregatim terenul si sa o ajutam sa se afirme.
– Cum i-ai caracteriza, in cateva cuvinte, pe liderii politici moldoveni?
– Sunt un intelectual de factura socialist-crestina si ma gasesc in raport critic fata de orice tip de putere. Cand trebuie sa aleg, fac un calcul politic rational si votez in interesul comunitatii si al meu. Am trecut de la cetatenia sovietica la cea romaneasca, dar se stie ca in Romania am facut lobby pentru fosta Opozitie si, in special, pentru PLDM, fara a renunta la pozitia critica si distanta. Da, Vlad Filat are cea mai competenta echipa, un discurs pe placul politrucilor de la Bruxelles si miscari coerente. Important e sa nu se confunde conducerea tarii cu conducerea unui SRL. Adica, sper sa depaseasca faza tehnocrata a conducerii. De aceea, este nevoie si de alt gen de proiecte.
Dl Ghimpu, chiar daca e „baiat de-al nostru”, are un tip de maniere care-mi aminteste de Voronin: aceleasi apucaturi, acelasi mod de a folosi limbajul si microfonul, aceleasi confuzii intre fini, cumatri, nepoti si functii ale statului. Marian Lupu e intr-o situatie favorabila, dar foarte daunatoare pentru celelalte partide. El e in postura de capusa, e ca musca la arat – comunistii se zbat, cele mai puternice partide din AIE trag din greu si Lupu aduna procente. El nu face si nu trebuie sa faca nimic, caci toti ceilalti lucreaza pentru el. E o pozitie stranie si nimeni nu poate face ceva, caci, daca cineva va indrazni sa-l puna acolo unde ii este locul, el va fi transformat intr-un martir. Pozitia de capusa il avantajeaza foarte mult pe Lupu, insa lucrurile nu pot dura asa la nesfarsit. Voronin e mai complicat, dar avem si justitie, nu numai analisti. Iar ceilalti nu mi se par interesanti.
– In cartile tale, se observa o nostalgie fata de URSS, care ii nemultumeste pe unii. Cum o explici?
– Ideologia dominanta actuala pune interdictie la unele sentimente. Ei urla ca nostalgia e un lucru „rau si periculos”. Asta ma cam supara. Comunistii au pus interdictie la tot soiul de sentimente umane, capitalistii – altora. Nostalgia, dragostea si ura, prietenia si disperarea sunt sentimente umane, nu putem trai fara ele. Daca excludem din literatura nostalgia, ramanem numai cu „fabrici si uzine”. Nostalgia e un sentiment ce tine de timp, de sens si nu de ideologii. Numai fanaticii si imbecilii pot avea nostalgii dupa ideologii. Si tot ei nu au nostalgii… Da, am avut o copilarie si o adolescenta fantastice, care „s-au intamplat” in URSS. Nu accept ca politrucii actuali sa-mi rescrie memoria si sa-mi puna interdictie la nostalgie.
– Cum au decurs celelalte lansari ale ultimului tau roman?
– Una e sa lansezi la Bucuresti, unde acum locuiesc si unde cunosc foarte multa lume, si alta e sa lansezi la Chisinau, Iasi, Cluj, Timisoara. Toate sunt orase in care am locuit. Peste tot am avut ca invitati oameni deosebiti. Imi asum riscul sa aduc oameni care au curajul sa-mi spuna: „Ernu, aici bati campii sau ai gresit”. Vreau ca „jocurile de artificii” ale lansarilor mele sa fie o reflectie si sa ajute publicul sa afle de cartea mea. „Artificiile” se vor stinge in cateva zile, iar cea care ramane este cartea. Deci, lectura placuta. Si daca „Ultimii eretici ai Imperiului” va va enerva sau va va ajuta sa va puneti un semn de intrebare, inseamna ca scopul a fost atins.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
