Fotbal

Video: Bătaie generală la meciul Steaua – Rapid, scor 0-0

Formaţiile Steaua şi Rapid au remizat, luni, pe Arena Naţională, scor 0-0, în derbiul etapei a XI-a a Ligii I, în care centralul Alexandru Tudor a eliminat doi jucători de la echipa antrenată de Răzvan Lucescu şi unul de la gruparea pregătită de Ilie Stan.

În minutul 66, arbitrul Alexandru Tudor i-a eliminat pe Andrei Prepeliţă de la Steaua şi Dan Alexa de la Rapid. Mijlocaşul stelist a avut o intrare periculoasă asupra portarului Coman, Alexa s-a repezit cu mâinile în gâtul lui Prepeliţă cerându-i socoteală pentru atacul său, iar acesta a ripostat rupându-i tricoul rapidistului. În incident s-au implicat şi ceilalţi jucători iscându-se o bătaie generală în care fotbaliştii şi-au împărţit reciproc pumni şi picioare.

Meciul a fost oprit aproximativ cinci minute şi din cauza accidentării lui Coman, care a primit îngrijiri medicale la braţul stâng, dar nu a mai putut continua jocul, fiind înlocuit cu Straton.

Fundaşul rapidist Ezequias Tavares a fost eliminat în minutul 75, după ce l-a călcat pe gleznă pe stelistul Tiberiu Bălan. Cei prezenţi pe banca rapidiştilor au protestat vehement la adresa arbitrului de rezervă Radu Petrescu, cel care i-a semnalizat lui Tudor intrarea dură a lui Ezequias.

Timpul.md după Mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *