CSI / RusiaUcraina

VIDEO. FSB anunţă că a dejucat un atac ucrainean vizând o navă a Flotei ruse la Marea Neagră care transporta rachete de înaltă precizie şi că a arestat un marinar rus, recrutat de Serviciile Speciale ucrainene să comită atacul cu două dispozitive explozive

Serviciile ruse de securitate (FSB) au anunţat că au dejucat un atac ucrainean vizând o navă, la Marea Neagră, unde tensiunile cresc între Moscova şi Kiev, după abandonarea Acordului de la Istanbul din iulie 2022 care a permis exportul cerealelor ucrainene, relatează News.ro.

FSB a anunţat joi, 27 iulie, într-un comunicat că a ”dejucat o tentativă a Serviciilor Speciale ucrainene de a comite un atac terorist împotriva unei nave a Flotei ruse de la Marea Neagră care transporta rachete de înaltă precizie”.

FSB precizează că a arestat ”un militar din Marina rusă care a fost recrutat de către Serviciile Speciale ucrainene” şi care transporta două dispozitive explozive improvizate.

Marinarul rus a fost acuzat de ”atentat terorist”, de trafic de explozivi, de înaltă trădare şi de divulgare de secrete de stat, potrivit FSB.

Flota rusă la Marea Neagră a fost luată ca ţintă în mai multe rânduri de la începutul Războiului rus în Ucraina, în februarie 2022, însă atacurile s-au intensificat în ultimele zile.

Marţi, Rusia a anunţat că a respins un atac cu dronă vizând o navă militară de patrulare, desfăşurată la sud-vest de Sevastopol, în Penunsula ucraineană Crimeea, anexată în 2014.

Săptămâna trecută, drone navale au avariat Podul Crimeea, o cale de aprovizionare militară considerată esenţială, care leagă Rusia şi Crimeea.

Ucraina a revendicat acest atac.

Tot joi, armata rusă a anunţat că a lovit aerodromuri, centre de comandament ucrainene şi locuri de depozitare a armamentului din Occident trimis Ucrainei într-o salvă de atacuri nocturne în Ucraina, iar serviciile secrete ruse au anunţat că au dejucat in atac la Marea Neagră.

”Forţe armate ruse au efectuat lovituri cu armament aerinan şi maritim de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune împotriva unor aerodromuri, centre de comandament şi desfăşurări de forţe armate ucrainene, ateliere de asamblare şi instalaţii de depozitare de drone navale şi de rachete, de armament şi de echipament militar” din Occident, a anunţat joi, într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *