Fostul președinte, Igor Dodon, s-a prezentat în fața magistraților la Curtea de Apel Chișinău. Ulterior, magistrații urmează să examineze recursul procurorilor privind schimbarea măsurii preventive de arest în privința lui Igor Dodon.
Astfel, procurorii anticorupție solicită aplicarea măsurii preventive sub forma de arestare preventivă pe un termen de 30 zile a ex-președintelui cu executarea acesteia în Penitenciarul nr.13 Chișinău.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, procurorii au contestat pe 27 mai recursul la Curtea de Apel Chișinău, încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 26 mai 2022 prin care s-a dispus plasarea în arest la domiciliu pe un termen de 30 zile, a lui Igor Dodon, înnvinuit pe patru capete de acuzare: corupere pasivă, organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
Amintim că la data de 24 mai, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore. De asemenea, a fost reținut pentru 72 de ore și cumnatul său, Petru Merineanu, care, în timpul perchezițiilor, a încercat să mănânce o recipisă.
Procuratura Anticorupție în comun cu CNA și SIS au descins cu percheziții la domiciliul socialistului din capitală, la casa părintească, dar și la baza de odihnă din Sadova care îi aparține acestuia.
Igor Dodon este bănuit de corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală.
Sursa: ProTV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!