VIDEO. Nouă persoane, admise în concursul pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii
Vineri, 5 mai, a avut loc Ședința Comisiei juridice, numiri și imunități în cadrul căreia s-a decis asupra eligibilității candidaților care și-au depus dosarul de participare la concursul pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Astfel, nouă persoane au fost admise în concursul pentru selectarea celor trei candidați la funcția de membru al CSM, transmite Ziarul de Gardă.
Cele 9 persoane admise în concurs sunt: Aliona Corcenco, Iulian Muntean, Ana Tipa, Veaceslav Guțan, Leonid Chirtoacă, Vitalie Sîli, Nicolae Agachi, Vanu Jereghi și Lucia Popescu.
Dosarele candidaților a căror dosare au fost declarate eligibile de către Comisia juridică, numiri și imunități vor fi transmise Comisiei de evaluare.
Evaluarea candidaților la funcția de membru al organelor de autoadministrare a judecătorilor (CSM) și procurorilor (CSP) presupune verificarea integrității financiare și etice a acestora, realizată în baza Legii nr. 26/2022. Sarcina Comisiei pre-vetting este să verifice dacă candidații și-au declarat în mod corespunzător averea și dacă aceasta corespunde veniturilor lor, dacă au avut un comportament etic pe parcursul exercitării funcției sau dacă au adoptat acte arbitrare, inclusiv dacă au admis conflicte de interese. Comisia desfășoară acum evaluarea candidaților la funcția de membru în Consiliul Superior al Procurorilor (CSP).