InternaționalRăzboi

VIDEO/ Ocupanții ruși distrug Donețkul cu armete interzise. Fosforul topește carnea până la os

Rusia a lansat un nou atac violent asupra regiunii Donețk folosind abundent arme cu fosfor, interzise la nivel internațional pentru folosirea în zonele populate. Ocupanții ruși continuă să folosească în Ucraina arme interzise.

Astfel, în imaginile publicate pe Twitter de MilitaryLand se pot observa mii de explozii de fosfor care cad peste oraș.

Bombele cu fosfor alb marchează o dimensiune îngrijorătoare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, transmite Newsweek.

Bombele cu fosfor conțin un amestec de fosfor alb – care nu este interzis ca armă chimică în cadrul convențiilor internaționale și pot fi folosite fie ca arme incendiare doar în câmp deschis, dar sunt interzise a fi folosite în zonele civile.

Fosforul alb este devastator pentru oameni

Bombele cu fosfor pot avea un efect devastator, când sunt folosite asupra civililor.

„Fosforul alb poate arde oamenii până la oase, poate arde în interiorul corpului și se poate reaprinde atunci când sunt îndepărtate bandajele”, potrivit Human Rights Watch.

„Toxic pentru oameni, fosforul alb se poate infiltra în fluxul sanguin prin piele, otrăvind rinichii, ficatul și inima și provocând insuficiența multiplă a organelor. Oamenii pot muri prin simpla inhalare a fosforului alb”.

Fosforul alb generează o flacără de până la 1.300 de grade Celsius 

Amestecul de fosfor alb și cauciuc se aprinde la contactul cu oxigenul din aer. Se generează o flacără de până la 1.300 de grade Celsius , însoțită de un fum alb și dens, potrivit sursei citate.

Astfel, potrivit lui Dan Kaszeta, cercetător asociat la Institutul Regal al Serviciilor Unite, acesta este motivul pentru care fosforul rămâne ”una dintre cele mai rapide modalități de a realiza ecrane de fum foarte dense și eficiente”.

Munițiile cu fosfor alb au făcut parte din ”arsenalul majorității marilor armate în ultimul secol” a declarat el.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *