VIDEO Peter-Vlad Ianusevici: „În Moldova, înfloresc într-un fel în care în Germania nu aş fi reuşit”

Eroul nostru e născut la Bucureşti, iar la 20 de ani a plecat în Germania, unde a locuit treisprezece ani şi unde a cunoscut-o pe actuala sa soţie, Natalia Corobca-Ianusevici. Într-un timp-record, s-au hotărât să se mute în R. Moldova, baştina Nataliei. Deşi, pentru Vlad, ea este departe de imaginea unei ţări în care ar vrea să-şi crească viitorii copii, el recunoaşte că anume aici şi acum face „nişte lucruri pe care în Germania nu ar fi avut motorul ca să le facă”. „Eu în clipa asta, în R. Moldova, înfloresc într-un fel în care în Germania nu aş fi putut”, spune Vlad, care se consideră mai curând cetăţean european, decât strict român sau german. Sau mai nou, se consideră OM.



– Dragă Vlad, pentru mulţi eşti un exemplu unic de cetăţean născut şi crescut în România, trecut prin Germania şi care a reuşit să se integreze plenar în R. Moldova, o ţară unde se vorbeşte şi se gândeşte şi în limba rusă. Cum ai reuşit?
– Înainte de toate, când am venit în Moldova, Natalia a fost cea care m-a ajutat să înţeleg anumite lucruri. Apoi, cred că şi-a spus cuvântul respectul faţă de oamenii care deja fac ceva pentru această ţară. Cred că, dacă ai luat decizia de a te muta într-o altă ţară, ar fi foarte bine să ai şi o doză de deschidere faţă de oamenii ei. M-am simţit de cele mai multe ori acceptat, aşa cum mi-am şi dorit, şi nu am avut problemele despre care mi se vorbea înainte de a veni în Moldova.

– Te-ai confruntat cu probleme legate de limba rusă? Cum ai trecut peste ele?
– Uneori cu umor, alteori cu nervi. Au fost şi momente în care am pus lucrurile la punct. Când am plecat în Germania, la 20 de ani, primul lucru pe care l-am făcut a fost să învăţ limba germană. Din dorinţa de a ştii cât mai multe, după o vreme m-am apucat şi aici sa fac cursuri de limba rusă. La traininguri, le recomand participanţilor să vorbească pe limba clienţilor, deoarece ei te plătesc. Totodată, aş regreta dacă s-ar porni o campanie sterilă contra limbii ruse. Am văzut cât de diferită e limba rusă faţă de cele pe care eu le ştiu – germana, italiana, engleza şi un pic de portugheză -, iar abilitatea unor oameni de a porni de mici pe drumul vieţii cu o limbă latină şi una slavă mi se pare un lucru minunat.

– Cum crezi că ar trebui autorităţile să soluţioneze conflictul lingvistic din R. Moldova?
– Autorităţile, la acest moment, au probleme interne, politicienii creează imaginea că menirea lor este de a ieşi la televizor pentru a se ataca unii pe alţii. De aceea, nu cred că ar trebui să aşteptăm soluţia din partea autorităţilor. Mai degrabă, ar trebui să se nască ONG-uri care să promoveze anumite valori, care să facă o limbă sau alta să fie mai atractivă… Recitesc în acest moment Război şi Pace, în limba română, şi realizez că mă cam enervează chestia asta, pentru că aş vrea să citesc acest roman în limba lui Tolstoi. În acelaşi timp, a citi Luceafărul în limba română mi se pare, iarăşi, minunat. Sunt, aici, unele avantaje ce ar trebui puse în evidenţă.

– Cum e să fii perceput ca cetăţean român în R. Moldova? În ce măsura contează identitatea unui om?
– O întrebare interesantă, mai ales că vorbim în ajunul Zilei Naţionale a României. E adevărat că, în general, sunt perceput ca român, deşi de facto am două cetăţenii, 20 de ani petrecuţi în România, şi alţi 13 în Germania. Însă… mie mi-ar plăcea să fiu perceput ca Vlad şi nu aş pune accent pe momentul identitar, ci pe unul mai mult uman. Pentru mine, momentul identitar este legat de emoţii puternice în trecut şi de o mare linişte interioară în prezent. După ce am plecat în Germania, primii trei ani au fost foarte grei. Atunci m-am regăsit în identitatea românească, îmi era dor de România. Ulterior, lucrurile au început să se schimbe. De fiecare dată când veneam acasă, aveam impresia că eu merg într-o parte, iar societatea din România – în altă parte. Nu înţelegeam nimic, eram într-o criză identitară. Eram obişnuit, dacă aveam nevoie de o lingură de zahăr, să merg să împrumut de la vecini, or, lucrurile acestea au început să se schimbe odată cu venirea capitalismului. Cert este că această direcţie nu mi s-a mai potrivit… După părerea mea, a avea o identitate îţi permite să alegi ceva, prin a exclude însă multe alte lucruri. Pentru unii poate fi o soluţie – şi le respect în totalitate opţiunea! -, dar cred că problema de identitate conduce mai degrabă la conflicte, mai ales în societăţile tinere. Spre exemplu, în Germania, care de asemenea se confruntă şi cu probleme de identitate, echipa naţională de fotbal are în componenţa sa doar patru-cinci cetăţeni germani.

– Ce te surprinde cel mai mult la moldoveni?
– Că mai există. În ultimele două secole Moldova a fost, în diferite perioade de timp, o parte dintr-un tot mai mare. După 1990, a rămas un fel de Andora a spaţiului ex-sovietic şi mi se pare că, de-a lungul anilor, o astfel de bucată de pământ ar fi putut să se piardă. Oamenii de aici însă au rezistat!

– Cum ai caracteriza mediul de business din Moldova?
– Drept unul foarte interesant. Am cunoscut oameni în Moldova, care pot să-şi schimbe serviciul şi să plece pe poziţii manageriale în Germania, făcând o muncă la fel de calitativă. Şi am văzut oameni de afaceri care acceptă să facă investiţii pe termen scurt, ca să nu zic altfel, şi cărora nu le pasă de ceilalţi. Sunt oameni de afaceri în Moldova care ştiu să se ţină de cuvânt, dar sunt şi dintr-acei care mai uită… Însă, dacă în Germania – unde am activat opt ani de zile în domeniul trainingului – n-a fost niciun caz în care să mă pomenesc singur în sală, din cauză că organizatorii au uitat să anunţe participanţii sau să mă anunţe pe mine că nu va avea loc trainingul – aici, timp de trei ani, mi s-a întâmplat acest lucru de trei ori.

– Există cereri de traininguri pe piaţa moldovenească?
– Da. Companiile mari au început să-şi instruiască personalul. Respectiv, au început să apară modele pe care firmele mici le vor urma. În plus, necesitatea trainingurilor a fost conştientizată şi la nivel de nevoi. Căci, atâta timp cât intru într-un complex de magazine care pretinde a se poziţiona la un nivel înalt şi, dintre toate magazinele, sunt salutat de vânzător doar în unul singur, înţeleg că există o problemă gravă, nemaivorbind de vânzătorii care nu îţi răspund la „Bună ziua!”.

– Cum ai ajuns să te implici în activităţi sociale?
– Erik Erikson spunea că, la o anumită vârstă, oamenii ajung la aşa-numitul contract social când, după ce au primit foarte mult de la societate, apare nevoia să dai aceste lucruri mai departe. Totul a început în R. Moldova acum trei ani, cu un grup de studenţi. Deoarece unii profesorii din facultăţi, fără a generaliza, nu au dreptul moral să devină modele pentru studenţi – cel puţin la nivel de discurs şi comunicare -, am lansat proiectul European Leadership Academy, un curs de leadership pentru studenţi. Şi pentru că nu accept ideea de a oferi ceva gratuit – fiţi sigur că lucrul oferit gratuit îşi pierde parcă din importanţă -, pentru fiecare întâlnire, studenţii plătesc câte 20 de lei. În primul an s-au adunat 6000 de lei. Cu aceşti bani, am rezolvat o problemă foarte mare cu apa într-o şcoală de copii cu dizabilităţi, plus multe alte probleme mai mici. În plus, la acea şcoală s-au mai făcut donaţii din partea partenerilor noştri, printre care se numără TIMPUL, care a oferit jucării şi calculatoare, şi Becor, care a ajutat acea şcoală cu medicamente şi produse igienice, în valoare de 2000 de euro. Ulterior, am câştigat un proiect finanţat de Biserica Nouapostolică din Moldova, în valoare de 10.000 de euro. A fost cumpărat şi un atelier de făcut pantofi, pentru ca aceşti copii să înveţe o meserie.

– De ce crezi că persistă criza politică din Moldova?
– Se vorbeşte atât de mult despre această criză, încât aş vrea să iau acest moment, să-l împachetez şi să-l pun într-un sertar… Dar, dacă stau şi aştept să se rezolve criza, nu mai fac nimic! Moldova este o ţară tânără, în care anumite mecanisme încă nu sunt puse la punct. Pe mine nu mă deranjează criza în sine, ci lipsa unei viziuni. Atunci când criza se va termina, unde vrem să mergem? Aici e rolul unui lider, care trebuie să vină şi să zică: „Oameni buni, noi suntem într-o mlaştină, dar uitaţi-vă voi acolo, la stânga sau dreapta, acolo se află ceva şi eu acolo vreau să vă duc”. Şi să vorbească în termeni de avantaje. Liderii din R. Moldova spun atât de des „Vrem în UE” sau „Vrem drumuri mai bune”, încât la un moment dat, oamenii nu mai ştiu de ce vrem în UE, şi la ce le-ar folosi dacă drumurile ar fi mai bune.

– Ce te-ar face să pleci din Moldova?
– Oamenii. E un răspuns dur, dar adevărat. Dacă la un moment dat, ceea ce fac eu nu va mai fi suficient pentru a schimba lucrurile, am să plec. În clipa de faţă, eu cred că schimbarea este posibilă, văd acea lumină de la capătul tunelului.

– Îţi mulţumim pentru interviu şi rămânem, cu toţii, în speranţa schimbării.