CSI / RusiaExterneRăzboiUcraina

VIDEO. „Vară, mare și soare!”: Televiziunea de stat rusă îndeamnă oamenii să meargă în vacanță în Crimeea, în ciuda atacului de pe podul Kerci. „Hotelierii au pregătit camerele”

Atacul de luni asupra podului care leagă Crimeea de continent a provocat cozi uriașe de mașini pline de turiști care încercau să fugă de pe o insulă care a fost mult timp o destinație de vacanță populară pentru ruși, transmite G4media.

Dar, în ciuda faptului că a devenit efectiv o zonă de război, televiziunea de stat a Moscovei continuă să încurajeze oamenii să călătorească acolo în timpul vacanței de vară.

Ulterior, Francis Scarr, jurnalist BBC, a postat un clip în care prezentatorul televiziunii ruse spune – „Crimeea așteaptă fiecare oaspete cu brațele deschise!”.

„Practic, turismul nu a fost afectat, oamenii continuă să vină. Pentru unii este o nouă aventură. Se așteptau să conducă pe pod, dar acum călătoresc pe mare, pe feribot. Au ocazia să facă poze, să admire peisajul. Sunt o mulțime de delfini în strâmtoare. Deci toată lumea este mulțumită și totul este în regulă. Starea de spirit din oraș este calmă, hotelierii au pregătit camerele”, le-a transmis prezentatoarea TV rușilor.

Vă amintim că luni, 17 iulie, circulația a fost oprită pe podul Crimeea din cauza unei situații „de urgență”, au declarat oficialii instalați de Rusia, în timp ce presa ucraineană a relatat că au fost explozii pe pod, transmite Reuters. Serghei Aksionov, guvernatorul instalat de Rusia, a declarat că situația de urgență a avut loc la pilonul 145 al podului care leagă peninsula Crimeea de regiunea rusă Krasnodar. El nu a oferit alte detalii. Două persoane au murit și o fetiță a fost rănită, susține oficialii ruși. Podul Kerci este o rută-cheie pentru aprovizionarea trupelor rusești din Ucraina.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *