Suntem sub presiunea ştirilor din ultimele zile – înainte de Summitul istoric de la Vilnius. Azerbaidjanul renunță, pe ultima sută de metri, la posibilitatea de a deveni membru asociat al Uniunii Europene. Guvernul ucrainean a adoptat săptămâna trecută o decizie de suspendare a procesului de semnare a Acordului de asociere cu UE. Anterior, Armenia a anunțat că nu va înainta pe calea integrării europene… Înseamnă oare că Summitul de la Vilnius este deja un eşec pentru Uniunea Europeană şi o catastrofă pentru Republica Moldova?
Se susţine că, în disputa dintre Rusia și UE, Republica Moldova este un „premiu neînsemnat” (publicația The Economist), dar miza noastră nu poate fi pusă totalmente în raport cu rezultatul bătăliei marilor puteri pentru statele CSI din fosta URSS. Viitorul Moldovei este legat indispensabil de Uniunea Europeană, fiindcă trecutul ne este unul european. Consider, că aderarea trebuie să cuprindă gradual şi factorul istorico-geografic al statelor aspirante. Iar, pentru Republica Moldova scopul este nu doar asocierea, alias parafarea şi ratificarea documentelor semnate la Summit-ele UE, cât revenirea, propriu-zisă, în familia statelor europene.
Astfel, vom rectifica acea nedreptate istorică, săvârşită la adresa poporului nostru acum două secole, când Principatul Moldovei a fost sfârtecat în jumătate. Parcursul european al Moldovei dintre Prut şi Nistru a fost deturnat pentru un secol – prin anexarea ei, în mai 1812, la Rusia ţaristă, iar apoi cotropirea, în iunie 1940, de către URSS şi reocuparea de regimul sovietic în 1944… Basarabia a devenit zonă de contact-conflict între două lumi antagoniste. Problema basarabeană a devenit demult o problemă europeană, doar că europenii întârzie să o soluţioneze, iar basarabenii nu se simt încă la egal cu compatrioţii români din stânga Prutului, care sunt deja cetăţeni ai Europei (din 2004, România este membră a NATO, iar din 2007 face parte din Uniunea Europeană).
Imperiul Rusiei, care se extindea către începutul secolului al XIX-lea pe trei continente – în Europa, Asia şi America de Nord, promovând abil o politică expansionistă în direcţia Balcanilor, şi-a realizat, la 1812, doar parţial planurile. Totuşi, în pofida situaţiei internaţionale nefavorabile şi plătind preţul a 150 000 de morţi ai armatei sale în acest război, a obţinut un limes geostrategic foarte important – cucerind, la acea dată, gurile Dunării (braţul Chiliei), dezmembrând străvechiul teritoriu al Moldovei. Împăratul Alexandru I, ocupând în mod forţat şi arbitrar pământurile moldave dintre Nistru şi Prut, după ce-şi dorise extinderea graniţelor până la Siret sau chiar până la Carpaţi, nu avea niciun temei legitim de revendicare a acestora, în afara dreptului forţei. Teritoriul istoric românesc dintre Prut şi Nistru era anexat la Rusia ţaristă (45 630 kilometri pătraţi), care nu avea niciun argument sau drept (fie sub aspect etnic, istoric, geografic sau politic) asupra acestui pământ, denumit de către administraţia ţaristă – Basarabia, extinzându-se, astfel, numele istoric propriu doar părţii geografice din sudul Moldovei (dintre Dunăre şi Nistru).
Tratatul de pace (inclusiv două articole secrete) a fost ratificat de către Alexandru I la 11 (23) iunie 1812 (marţi), în oraşul Vilno (din 1795 până în 1915 oraşul Vilnius a fost inclus în componenţa Imperiului Rus). Iar schimbul actelor de ratificare s-a produs la Bucureşti, la 2 (14) iulie (sultanul refuzând să ratifice cele două articole din partea secretă a tratatului). Din ziua când tratatul a fost ratificat – a demarat de facto – procesul instaurării dominaţiei ţariste şi a stabilirii noului hotar – Prut, ce a sfâşiat Moldova timp de mai bine de un secol.
Astfel, pasul nostru decisiv spre apropierea-aderarea la UE este o revenire întârziată în sânul civilizaţiei tradiţional- europene – ce nu poate fi calificată doar ca un „premiu real” şi nici unul ipotetic, ci o legitimă restabilire a situaţiei geopolitice, deşi parţială, rectificându-se urmările nefastului Act din 1812, ce a fost ratificat la Vilno (Vilnius) cu 201 ani în urmă…
Altfel, vom răspunde în faţa Istoriei, precum a scris în versul său A. Păunescu:
„Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!”
dr. Vlad MISCHEVCA
