Dacă numele eroului nostru nu este cunoscut de toți, locul în care el își duce traiul nu poate fi trecut cu vederea de oricine a mers pe str. București din Chișinău în ultimii ani. Vrei nu vrei, dacă parcurgi toată strada aceasta, îți sare în ochi o colibă. Ea se află peste drum de Palatul Republicii, unde ani buni s-a întrunit în ședințe Parlamentul. În vecinătate și-au avut sediu Partidul Liberal Democrat și Partidul Liberal. Nici sediul Partidul Comuniștilor nu este prea departe de aici.

Cum a apărut coliba respectivă în centrul Capitalei? Uite-așa… Și dacă cineva va zice că Tudor și-a ridicat ilegal casa improvizată, noi îi vom răspunde că nu mai puțin legitim el a fost impus să comită acest delict de către autoritățile care l-au deposedat de locuință încă acum 15 ani.

Războiul i-a distrus viața și statul l-a mulțumit cu 230 de lei

Povestea lui este cunoscută, însă ea poate fi repetată chiar și de un miliard de ori, pentru a înțelege cu toții, mai întâi de toate că Tudor Pânzari este un om corect. Și că el nu este un simplu cetățean, ci unul de care statul, conform legii, este OBLIGAT să aibă grijă specială. Tudor a crescut într-un orfelinat din Tiraspol și mai târziu s-a stabilit cu traiul la Căușeni. Trăia modest într-un apartament cu două odăi, nu pretindea la averi fabuloase și se deplasa cu bicicleta, fiind mulțumit de viața pe care o ducea. În 1992, când a început conflictul armat moldo-rus în stânga Nistrului, el a decis să-și apere țara. S-a adresat la Comisariatul de poliție Căușeni cu rugămintea de a fi trimis la luptă. Pe atunci el era gata să moară pentru viitorul statului acestuia.

Din nefericire, a fost contuzionat pe câmpul de luptă. Trauma pe care a suportat-o fiind destul de serioasă, medicii i-au recomandat să se întoarcă acasă. Însă Tudor nu a lăsat pușca din mâini până la încheierea ostilităților. A rămas invalid de gradul doi și, drept mulțumire, a primit din partea statului pentru care și-a pus carnea sub tun o pensie pe atunci de 230 de lei, care nu-i ajungea nici pe un dinte.

Pentru el fondul de rezervă al Guvernului este gol

Așa au trecut zece ani, în care problemele de sănătate îi dădeau ghes. În 2002, Tudor se afla în stare de inconștiență într-un spital, când Primăria Căușeni i-a distrus casa din temelii. De ce? Pur și simplu, fără multe explicații. Omul a încercat să-și facă dreptate, însă nimeni nu l-a luat în seamă. Banii pe care-i primea nu-i permiteau să ia în chirie măcar o odaie și el a ajuns la disperare. Astfel, în 2008, a venit în fața clădirii Guvernului, unde mai întâi și-a instalat un cort, apoi și-a construit prima sa colibă în centrul Chișinăului. El spera la acea vreme că guvernarea Voronin va cădea și la putere vor veni forțe noi, proeuropene, care îl vor ajuta să-și facă dreptate. Însă speranța i s-a împlinit numai pe jumătate. „Forțele noi” au venit și peste doi ani i-au demolat căsuța. El a construit alta, în același loc, care de asemenea a fost făcută una cu pământul. Din 2012, Tudor s-a mutat cu traiul în scuarul Liceului „N. Gogol” din vecinătatea Palatului Republicii, unde locuiește și astăzi. În afară de pensie, el supraviețuiește și din sprijinul acordat de oamenii de rând care, trecând pe acolo, îi mai lasă câte un leu, doi de-o pâine.

Să nu se înțeleagă că în toți acești ani Tudor Pânzari a stat cu mâna întinsă, cerșind îndurare de la cei care l-au furat. El nu a cerșit, ci a luptat, după cum o spune cu gura lui: „Pentru mine războiul nu s-a încheiat în 1992, ci continuă de-acum 20 de ani”. În același timp, el a încercat să obțină prin judecată un spațiu locativ în Căușeni, unde își are domiciliul de jure. În 2016, prin decizia Curții Supreme de Justiție, primăria acestei localități a fost obligată să-l includă pe Tudor în „lista de așteptare” pentru a primi un apartament. Asta, de fapt, înseamnă că tot sistemul, fără excepții, i-a scuipat în față acestui om, din simplul motiv că în realitate o asemenea listă nu există, fiindcă Primăria Căușeni nu are bani pentru construcția de locuințe. Căutând o soluție, autoritățile locale au solicitat un sprijin financiar din fondul de rezervă al executivului. Drept răspuns, guvernul a invocat lipsa de resurse în acest fond…

Fiecare dintre noi este Tudor

Degrabă se vor împlini nouă ani de când Tudor Pânzari protestează în Chișinău. De atunci R. Moldova a avut șapte guverne: Tarlev, Greceanîi, Filat, Leancă, Gaburici, Streleț și Filip. Asta ne face să înțelegem că problema acestui om este bine cunoscută de toate elitele politicii moldovenești, și de dreapta, și de stânga, și de centru, însă NIMENI nu a mișcat un deget pentru a o rezolva. De aceea, tind să cred că, dacă, Doamne păzește, s-ar întâmpla vreo nenorocire cu el, pacostea i-ar bucura pe cei care ne conduc țara. „Am scăpat și de ăla”, își vor zice ei și se vor ghionti entuziasmați.

În fond, acest om nu deranjează pe nimeni. El niciodată nu a făcut politică și nu susține niciun lider politic, pentru că toate speranțele sale s-au stins. El știe cu toată siguranța că nimănui dintre cei de la putere nu-i pasă de el nici cât îi negru sub unghie. Prin urmare, Tudor reprezintă astăzi cel mai veridic portret al electoratului în viziunea politicienilor noștri. Și, totodată, toate promisiunile și declarațiile fastuoase ale grangurilor țării își demonstrează nimicnicia și ipocrizia în raport cu soarta acestui om. Or, fiecare dintre noi se poare regăsi în Tudor Pânzari.

Nimeni n-are o mie de dolari?

Anul trecut, convingându-se de indiferența totală a politicienilor față de soarta acestui om, activistul Oleg Brega a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i cumpăra lui Tudor Pânzari o locuință la Căușeni. În prezent, mai sunt necesari doar o mie de dolari pentru ca omul să revină acasă. Este o sumă de nimic pentru guvernanții noștri cu palate uriașe și boliduri de lux. Președintele Parlamentului Andrian Candu, de exemplu, primește oficial pe lună o leafă de trei ori mai mare. Dacă l-ar ajuta un pic și Vlad Plahotniuc, și Pavel Filip, oricât de greu ar duce-o ei, l-ar salva pe Tudor. Ar fi o speranță pentru bietul om, deși puțin probabil că aceștia vor ridica fruntea, dacă până acum au privit numai în pământ.

Există, totuși, o altă șansă. Tudor ar putea fi ajutat de către oamenii care, prin voia destinului, i-au devenit vecini. Foarte aproape de colibă locuiesc Mircea Snegur, primul președinte al RM, Petru Lucinschi, cel de-al doilea președinte, Vladimir Voronin, cel de-al treilea președinte, Nicolae Timofti, cel de-al patrulea președinte. Iar la 50 de metri de el își are reședința Igor Dodon, cel de-al cincilea președinte. Toți până la unul ne-au jurat cu mâna pe Constituție că ne vor asigura un viitor mai bun. Dacă în realitate am dus-o din ce în ce mai prost, ce-i costă pe cei cinci președinți să se reabiliteze măcar în fața unui singur om, care și-a pierdut sănătatea în numele viitorului țării pe care ei au condus-o? Nu i-ar costa mai mult de 200 de dolari de căciulă și cinci minute în care trimișii lor ar trage o fugă până la Tudor pentru a-i înmâna banii.

De bine de rău, există și un prilej potrivit pentru o astfel de faptă înălțătoare – la ușă e Paștele. Cu o mie de dolari poți cumpăra un kilogram de caviar, iar cu 200 de dolari – o conservă de caviar. Dacă fiecare președinte va cumpăra pentru masa de sărbătoare cu câte o conservă mai puțin, nici unul nu va muri de foame. Dimpotrivă, își vor curăța sufletul și vor rosti cu inima mai împăcată: „Hristos a înviat”.

Între o icrișoară și Dumnezeu, ce e mai important pentru șefii statului nostru, care înainte de alegeri se fotografiază cu lumânările în mâini prin sfintele biserici?