Deja sunt cunoscute protestele oamenilor împotriva „pacificatorilor ruşi” care au împuşcat un tânăr de optsprezece ani.
Dincolo de tristeţea unei vieţi curmate atât de prosteşte, rămân elementele paradoxale ale acestei întâmplări.
Nici nu vreau să îmi imaginez şocul şi durerea părinţilor. Nici nu vreau să vorbesc despre asta şi să le sporesc tristeţea. Dar când te gândeşti că un tânăr, în floarea vârstei, moare împuşcat, nu de un războinic ci de un pacificator, ţi se blochează mintea.
O astfel de ştire doar în Moldova poate exista. În nici o altă ţară civilizată din lumea asta nu e posibil să apară o astfel de ştire: „Pe întâi ianuarie, 2012, un tânăr de optsprezece ani a fost împuşcat mortal de un pacificator”. Vă daţi seama de absurdul declaraţiei? Şi, din păcate, aşa s-a întâmplat.
Aberaţia existenţei unor militari numiţi pacificatori a dus la o astfel de situaţie. Situaţie care ar trebui să îl ducă pe responsabil în faţa curţii marţiale. Pe de altă parte, preţul daunelor ce ar trebui plătite familiei ar trebui să fie imens. Şi cu toate acestea, vorbim de o gafă uriaşă care nu mai poate fi îndreptată.
Grotescul întâmplării a fost sporit de Ambasadorul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin. Domnul Kuzmin, în loc să îşi facă „mea culpa” şi să dea asigurări că urmările vor fi pe măsura incidentului, iese în faţa camerelor de filmat şi după ce (culmea!) atrage atenţia mass-mediei să nu agite apele, ne povesteşte o întâmplare cu Winnie Pooh.
Cică, Winnie Pooh merge în vizită la iepuraş şi fiind întrebat dacă vrea miere sau lapte, ursul răspunde că vrea şi una şi alta, dar fără pâine. Dacă aş răspunde spontan, fie şi în scris, la o atare atitudine răspunsul ar fi: !!!!????
Pe marginea unei exemplificări de o atare înţelepciune (maxime cu Winnie Pooh!) am vrea să ne dăm seama cine e Winnie Pooh şi cine iepuraşul. Având în vedere că iepuraşul a pus condiţiile suntem îndreptăţiţi să credem că domnul Kuzmin a avut în vedere autoritatea pe care o reprezintă. Noi rămânem ursuleţul care vrem şi una şi alta şi fără pâine pe deasupra! Deci mari sunt pretenţiile noastre, Moldova!
Dacă ţinem cont că în povestea dată ursul s-a dus la iepure, şi nu iepurele a intrat în casa ursului să strige: „Vrei ori una (miere), ori alta (lapte)!”, atunci mă văd nevoită să îi atrag atenţia domnului Kuzmin că nu a exemplificat cum trebuie. Fiindcă ursul din realitatea noastră nu s-a dus în casa iepurelui să îşi etaleze mofturile, iar în casa lui – trebuie să fim de acord – fiecare are mofturile lui ce nu pot fi trase la răspundere de musafiri!
Acum, recapitulând: să răspunzi unei crime cu poveşti din desene animate e scârbos şi grotesc, să răspunzi printr-o ameninţare mascată e meschin şi penibil, că domnul în cauză mai e şi ambasador, eu una sar peste şi nu pot acuza pe altcineva decât pe vorbitor pentru ruşinoasa lui atitudine. Că – Doamne iartă-mă! – sărmanul Vadim probabil se mai uita la desene având în vedere frăgezimea lui, o fi adevărat, însă, domnule Kuzmin, el nu mai trăieşte ca să mai tragă foloase din poveştile cu Winnie Pooh, iar la noi poveştile astea nu mai ţin.
Şi nu uitaţi, chiar dacă nu suntem ditamai ursul, la noi în casă putem mânca şi lapte, şi miere. Şi chiar fără pâine, dacă aşa ne e pofta!
