Zilele literaturii române în Capitală: jurnal de festival
Am luat şi eu parte la trei dintre zile şi, pe lângă bucuria cunoaşterii unor oameni geniali, am avut impresia că am ratat multe în ceea ce priveşte Chişinău. De fapt, am revenit în România cu sentimentul că trebuie neapărat să mă întorc în Chişinău, dar nu pentru un festival, ci pentru a avea mai mult timp cu oraşul şi cu oamenii.
De la Chişinău am plecat cu valiza plină cu cărţi, pe unele am apucat să le răsfoiesc între timp sau i-am auzit chiar pe autorii lor citind din ele la lecturile din cadrul „Zilelor literaturii române“.
Deşi nu am apucat să iau parte la toate lansările, câteva tot am prins. M-am bucurat să-i aud citind din cele mai noi cărţi ale lor pe poeţii Dumitru Crudu, Moni Stănilă, Claudiu Komartin, pe scriitorii Dinu Guţu şi Emanuela Iurkin (recent debutată la Editura Cartier cu volumul „Câinele de bronz”; foto jos), dar şi pe antropologul Vintilă Mihăilescu. Lansările şi lecturile au fost excelent moderate de poetul, traducătorul şi editorul Emilian-Galaicu Păun.
Din păcate, am plecat din Republica Moldova înainte de lansarea celui mai nou volum al Tatianei Ţîbuleac („Grădina de sticlă”, aşteptat, după deja faimosul „Vara în care mama a avut ochii verzi”), dar m-am asigurat că am cartea cu mine în bagaj.
Am mai luat parte şi la două dezbateri foarte interesante, prima – despre marginali şi periferici, a doua (foto jos) – despre presa culturală şi relaţia cu editurile (zic că au fost interesante nu neapărat pentru că aşa e frumos de spus, ci pentru că ştii asta atunci când, la vreo câteva zile distanţă, ceva a lucrat în tine, ceva care te face să te gândeşti mai bine, să cauţi răspunsuri mai bune şi chiar să le şi găseşti).
Vizita în Moldova a însemnat şi o excursie de o jumătate de zi la Bălţi, acolo unde scriitorul şi profesorul Nicolae Leahu ne-a introdus unui public format în mare parte din tineri studenţi şi elevi, la Universitatea de Stat „Alecu Russo”. La întâlnire au mai luat parte Luiza Vasiliu (coordonator Scena9), Claudiu Komartin şi Emilian Galaicu-Păun.
În încheiere, în speranţa că cineva va fi interesat de cele mai recente volume ale autorilor invitaţi sau de publicaţiile culturale la care activează, las mai jos şi o listă a acestora, aşa cum a fost de fapt prezentată ea de organizatorii evenimentului.
Lavinia Bălulescu, Lavinucea, Casa de Pariuri Literare
Tamara Cărăuş, Limba de hârtie, Editura Cartier
Iulian Ciocan, Dama de cupă, Editura Polirom
Adrian Ciubotaru, Sfârşit de secol. Editura Ştiinţa
Dumitru Crudu, Cinci poeme din Rotterdam, Editura Charmides
Dinu Guţu, Intervenţia, Editura Polirom
Igor Guzun, Bine, Editura Urma ta. Adio, lucruri, Editura Cartier
Emanuela Iurkin, Câinele de bronz, Editura Cartier
Claudiu Komartin, Maeştrii unei arte muribunde, Editura Cartier
Nicolae Leahu, Spre Mekka. Poeme alese din Alexandru Macedonski
Dan Lungu, Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu, Editura Polirom
Vintilă Mihailescu, Etnogeneza şi ţuica & De ce este România astfel? Editura Polirom
Pavel Păduraru, Moartea lui Igor Alexandrovici, Editura Paralela 45
Moni Stănilă, O lume de evantaie, Editura Charmides
Tatiana Ţîbuleac, Grădina de sticlă, Editura Cartier
Luiza Vasiliu, Scena9
„Zilele Literaturii Române” au fost organizate de Uniunea Editorilor din Republica Moldova, de Editura Cartier şi de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.
Sursa: Adevarul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!