Bună Dimineața

Gofman şi medaliile

Mesajul care a fost preluat de public este că de problemele grave de la Banca de Economii se ştiau, cel puţin, din vara lui 2013, iar printre participanţii la schema deturnării banilor ar fi participat principalii actori politici de atunci Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc şi oamenii din anturajul lor. În acest context, în 2013, Gofman a fost desemnat de conducerea CNA să facă parte dintr-un grup secret care să investigheze delapidările.

După ce am urmărit fragmente de emisiune am rămas totuşi cu unele nedumeriri. În primul rând de ce un fost angajat al CNA vine la televiziune în uniformă, zornăind de medalii şi cruci la piept de parcă ar fi veteran de război? Să ne convingă de meritele sale? Sau e un semn de megalomanie? În al doilea rând, stimatul invitat a declarat că a încercat să oprească furtul miliardului încă în 2013, dar cineva l-ar fi convins să nu o facă. Dar eroul nostru nu a renunţat şi, după ce a fost concediat, a adunat informaţii. Atunci de ce despre furtul miliardului oamenii au aflat din gura fostului deputat şi şef al Comisiei parlamentare economiei, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă? Şi abia după alegerile din noiembrie 2014, când guvernanţii s-au văzut cu fotolii şi imunităţi asigurate. Şi aşa cum Ioniţă a ales „momentul potrivit”, la fel şi Gofman ne recomandă să avem „un pic de răbdare, va veni timpul şi veţi cunoaşte numele coordonatorului”, întregii infracţiuni. E o recomandare sau o avertizare transmisă respectivului coordonator? Chiar dacă cineva încearcă să ne impresioneze cu medalii şi dedicaţie eroică pentru cauză, cei care au ştiut de furtul miliardului până la alegerile din 2014 şi au tăcut chitic nu sunt nici pe departe eroi şi nici persoane cărora să le ridicăm statui.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *