Ultima oră

Au furat 14 milioane de dolari din Banca de Economii

Delapidarea acestei sume importante a avut loc prin achitarrea creditului „Fabrica de conserve din Camenca”, acordarea căruia a dus la falimentarea intenţionată şi nejustificată a companiei.
Aceste fapte au fost stabilite în cursul unei anchete penale, iniţiate de departamentul de anchetă a crimelor economice al pretinsului MAI transnistrean în luna aprilie 2012.
Menţionăm, la sfârşitul lunii mai 2012, „Fabrica de conserve din Camenca” a revenit în posesia administraţiei transnistrene. Preşedintele pretinsului guvern de la Tiraspol, Petr Stepanov,
vizitând fabrica, a declarat că fosta conducere a fabricii a folosit o schemă frauduloasă de a extrage banii prin intermediul unor societăţi off-shore din afara ţării. Acest lucru a dus la formarea unor datorii imense ale întreprinderii.
Anterior, s-au acordat credite mari, garantate de întreprindere, care mai apoi au fost exportate peste hotare. Suma totală a împrumuturilor a constituit 14,5 milioane de dolari, care depăşeşte de câteva ori valoarea tuturor activelor întreprinderii.
“Fabrica de conserve din Camenca” a fost fondată în anul 1954 şi producea, iniţial, sucuri şi conserve din legume, fructe şi carne. La momentul actual, întreprinderea este dotată cu utilaj performant pentru prelucrarea porumbului şi mazării verde, şi producerii sucului de mere.
Capacitatea întreprinderii este de 60 mln de borcane pe an. În 2011, fabrica a produs doar 3,5 mln de borcane. Potrivit actualului director al întreprinderii, Vladimir Hodzinskii, fabrica se confruntă cu problema asigurării cu materie primă ieftienă şi, totodată, şi cu realizarea producţiei gata. “Este absolut necesar să găsim o piaţă de desfacere, deoarece întreprinderea este gată să producă 20-30 mln de borcane pe an. Totodată, trebuie să soluţionăm şi problema cu banca creditoare. Până acum, întreprinderea plătea o dobândă mare, care influienţa atât costul de producere, cât şi competitivitatea întreprinderii pe piaţa rusă”, a specificat Hodzinskii.

tv7.md
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *