Rusia a dat semnalul limpede că nu mai este interesată de existenţa unei zone gri, că a cam trecut vremea statelor tampon, a mlaştinilor neclare de la periferia zonelor de influenţă. Un viitor elveţian nu este posibil pentru Republica Moldova, nu este de ajuns să îţi declari neutralitatea, trebuie şi ca puterile vecine să fie de acord cu această neutralitate. Faptul că Ucraina era neutră din punct de vedere militar nu i-a folosit la nimic în ultimele săptămâni, unii chiar ar spune că i-a dăunat foarte tare.
Bineînţeles, se aude din ce în ce mai puternic cântecul sirenelor care îşi primesc partiturile de la Moscova. Mulţi prezintă acest cântec ca pe unul ademenitor, mie mai degrabă îmi sună a zbierete măgăreşti. Zilele acestea a apărut în presa de la Bucureşti un interviu cu autorul acestor librete răcnite la Chişinău, nimeni altul decât Aleksandr Dughin. Departe de a fi vreo minte luminată sau vreo forţă intelectuală ieşită din comun, Aleksandr Dughin îşi deschide referirile la România prin mutarea clasică a încercării de captare a bunăvoinţei. Îi laudă nestăvilit pe Lucian Blaga şi Mircea Eliade, ridică în slăvi cultura română. Apoi face apologia creştinismului ortodox comun ruşilor şi românilor – cu precizarea că Moscova e a treia Romă. Şi de aici încep problemele şi ofertele: Dughin propune unirea României cu Republica Moldova în schimbul trecerii României de partea Romei vorbitoare de limbă slavă. Tot Dughin spune că România nu mai este o ţară suverană câtă vreme face parte din NATO şi UE, acesta este motivul pentru care Rusia este reticentă. Nu o spune deschis Dughin, dar eu aşa înţeleg: dacă România şi-ar ceda suveranitatea în favoarea Rusiei, altfel ar sta discuţia.
La Chişinău va trebui să înceapă o discuţie publică serioasă despre orientarea Republicii Moldova. Rusia nu mai are răbdare, vrea să facă împărţeala în estul Europei şi vrea s-o facă repede. De douăzeci de ani este amânată discuţia despre NATO în Republica Moldova. Uniunea Europeană nu este văzută în mod hotărât ca o variantă viabilă de mulţi dintre politicienii de la Chişinău – nu că ar fi vorba de o respingere directă, dar este preferată rămânerea deoparte. Ridicarea vizelor pare să fie de ajuns, mai mult nu îşi doresc. Însă poate nu ar fi o idee rea ca imediat după semnarea acordului de asociere cu UE în această toamnă, Republica Moldova să îşi exprime oficial dorinţa de a adera la UE. Nu este vorba că această aderare se va produce foarte repede – însă o astfel de cerere oficială ar constitui un semnal clar pentru intenţiile pe termen lung ale clasei politice de la Chişinău. Poate că nu ar fi o idee rea ca şi comuniştii de la Chişinău să îşi asume o poziţie mai limpede referitor la viitorul european al Republicii Moldova. Până acum comuniştii au dovedit că nu sunt chiar aşa duşmani cu banii sau paşapoartele europene.
