Media

CNN renunţă la ştirile Associated Press

Decizia a fost luată de către conducerea CNN şi anunţată angajaţilor printr-o notă internă, în posesia căreia a intrat o altă agenţie internaţională de ştiri – Agenţia France-Press (AFP).

Mediafax scrie, citându-l pe preşedintele postului de televiziune, Jim Walton, că acest lucru ar reprezenta „o etapă importantă în cadrul procesului început în 2007, care vizează obţinerea controlului asupra conţinutului difuzat de postul de televiziune”.

La rândul ei, conducerea AP a confirmat că agenţia, o companie deţinută de 1.500 de cotidiane americane, "nu a fost în măsură să ajungă la un acord de licenţă cu CNN".

Associated Press este una dintre cele mai mari agenţii din lume, alături de France-Press şi Reuters.

Sursa: Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *