Cu cine se războieşte Ungaria

De data aceasta problema este serioasă – Ungaria a fost criticată în presa internaţională pe tema noii legi a presei, însă nimeni nu a vorbit de sancţiuni. Cumva guvernul de la Budapesta a fost protejat de faptul că deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene. În cazul noilor impozite firmele mari nu au de gând să înregistreze pierderi şi reclamă discriminarea la care sunt supuse. Ministrul german al economiei Rainer Bruederle a anunţat că deja au fost comunicate Budapestei îngrijorările Berlinului faţă de această nouă lege – cu alte cuvinte, guvernul Germaniei susţine plângerile firmelor amintite. Budapesta se află în acest moment în război cu greii Uniunii Europene: cele mai mari firme şi cele mai puternice guverne. Povestea cu legea presei care limitează libertatea de exprimare a devenit din acest moment o glumă – iar Viktor Orban va fi poate protejat în următoarele şase luni de faptul că Ungaria deţine preşedinţia Uniunii Europene, însă pe termen lung nu va exista milă pentru el.

Ce riscă Ungaria dacă va adopta, promulga şi pune în aplicare această lege a impozitării suplimentare pentru firmele străine? Riscă un proces la Curtea Europeană de Justiţie (corpul care asigură legalitatea aplicării tratatelor ce stau la baza Uniunii Europene) – proces pe care are toate şansele să îl piardă, fie şi pentru simplul fapt că doreşte să impoziteze suplimentar firmele străine şi pe anii trecuţi. Iar pierderea acestui proces înseamnă că Ungaria va fi silită să îşi modifice legislaţia şi să plătească despăgubiri. Va fi o poveste interesantă care va da de lucru jurnaliştilor europeni pentru multă vreme de acum înainte în cazul în care Budapesta va rezista. Vor avea de lucru şi juriştii şi se vor stabili precedente pentru un gen de problemă gravă în interiorul Uniunii.

Acţiunile Ungariei din ultimele luni amintesc cumva de revolta anticomunistă de la Budapesta din 1956. Ungaria a fost un copil minune pentru sovietici – republica roşie a lui Bela Kun din 1919 a fost un exemplu de funcţionare a teoriei leniniste a „exportului de revoluţie”. Kominternul de la Moscova era înţesat de maghiari şi sovieticii au îmbrăţişat cu frenezie teoria separării Transilvaniei de România. Puţinii comunişti români ajunşi la Moscova erau priviţi cu suspiciune şi consideraţi de rangul doi faţă de adevăraţii revoluţionari maghiari. Doar că, după câţiva ani de la stabilirea regimurilor comuniste în Europa de est, comuniştii model unguri au devenit adevărate oi negre în urma revoltei anticomuniste violente din anul 1956. La fel s-a întâmplat şi cu noul imperiu numit Uniunea Europeană. Ungaria a fost din nou în anii 90 copilul minune, pus pe reforme şi gata să se integreze în structurile occidentale. Şi din nou, după doar câţiva ani, Ungaria se revoltă împotriva imperiului în care tocmai a intrat – bineînţeles, respectând proporţiile şi metodele.

Este dincolo de orice îndoială că Uniunea Europeană este un nou imperiu. La Chişinău toate aceste probleme interne ale Uniunii pot fi folosite ca muniţie electorală antidemocratică. Doar că nu prea încap comparaţiile cu Uniunea Sovietică, fie şi pentru simplul motiv că nu a existat un Gulag european, nici arestări şi execuţii extrajudiciare din motive politice. În Uniunea Europeană se poate vorbi liber despre orice fel de probleme fără teamă că urmează un nou val de arestări şi epurări.