– Ce-or fi cu moldovenii ăştia ai dumneavoastră, care tot trag către ruşi şi oricâte eforturi (oare câte?) ar depune românii, nicicum nu pot fi mulţumiţi de guvernul şi de ţara lor? (…) Anterior, un alt coleg cu nume de papiotă-Bobină, i-a reproşat primarului de Cluj-Napoca, Funar, că mi-a dat salariu, locuinţă şi ţară. „Auzi, dumneata, striga la primar piticania pe tocuri crescute artificial, i-ai dat nu pur şi simplu o ţară, i-ai dat o Românie!..”(…). Seara, când mă întorceam de la serviciu, o altă vecină s-a desprins de corpul general al cumetriţelor care, zilnic, se adună şi bârfesc pe băncile din faţa blocului (bănci de mine aduse şi instalate, gratuit, ca un semn de respect pentru vârsta lor onorabilă), probabil delegată de colectivul acestora ca fiind mai isteaţă şi mai îndrăzneaţă, mi-a aţinut calea şi în plină stradă, în auzul celorlalte, m-a atenţionat că eu ştirbesc prestigiul lor de femei cumsecade, credincioase, adăpostind un gagiu care nici măcar nu catadicseşte să le salute când trece pe lângă ele.
„Noi suntem ardelence, doamnă, nu vinituri sau… moldovence!”, şi-a încheiat femeia procitania.
(Fragment din volumul „Culorile inimii”, al Zinei Cenuşă, apărut în 2011, la Editura Stadiform)
