IT&C

Cum v-aţi obţinut permisul de conducere?

Vladimir Garştea, şeful adjunct al Centrului de examinare a conducătorilor auto şi înmatricularea transportului al municipiului Chişinău, ne-a comunicat că nu cunoaşte cazuri de mituire a subalternilor săi. „Pentru a preîntâmpina o asemenea ilegalitate, s-au luat măsuri severe şi din partea noastră, şi din partea Poliţiei rutiere. Am chemat directorii de şcoli şi le-am cerut să acorde o atenţie deosebită procesului instituţional pentru a preveni cazurile de mituire sau estorcare de bani. Corupţia a pătruns adânc în societatea noastră şi, uneori, se pare că, împotriva ei, parcă ai lupta cu morile de vânt… Dar noi ne-am pus scopul şi întreprindem acţiuni concrete pentru diminuarea acesteia. Cred că elevii şcolilor auto dau bani pentru că nu doresc să înveţe sau se tem că nu vor susţine examenul. Şi ei trebuie atenţionaţi de comiterea unor asemenea infracţiuni”.

Veaceslav Sarev, inspector de primire a actelor la o şcoală auto din Chişinău, a precizat că şi în şcoli s-a lansat o campanie de dezrădăcinare a corupţiei. „Unii elevi ne întreabă direct dacă este posibilă o mituire pentru a obţine mai uşor permisul de conducere. Chiar am început a instala sisteme de supraveghere video şi facem şedinţe în care vorbim despre pericolul de a obţine permise de conducere prin mituire. Uneori, plasăm elevi cu misiune de a mitui profesorii, ca să vedem care dintre ei pot să încalce legea şi care nu”.

Directorul altei şcoli auto susţine că nu înţelege cum se poate cumpăra un permis de conducere, deoarece lista cursanţilor este trimisă la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor cu toate datele personale ale acestora, iar după susţinerea examenelor poliţia poate verifica cum o persoană sau alta a obţinut permisul. „La examenul intern asistă neapărat un reprezentant al Poliţiei rutiere, care, la sfârşitul examenului, pune ştampila pe lista celor care au susţinut şi care nu. E imposibil să falsifici asemenea documente”, menţionează directoarea Nina Straistă.

Vitalie Rabovilă, şeful interimar al Direcţiei înmatriculare a transporturilor şi calificare a conducătorilor auto, a declarat că, de când se află în funcţia dată, n-au parvenit informaţii de la colectivul de muncă sau de la cursanţi că cineva ar fi luat mită. „Am lansat un program de prevenire a eventualelor cazuri de corupţie: vom moderniza aparatajul de susţinere a examenelor, vom instala un sistem de supraveghere video în săli, un ecran mare în sala de aşteptare la care vor avea acces părinţii, rudele şi tot personalul. Ne-am asumat verificarea şi excluderea cazurilor de corupţie. Dacă într-adevăr în şcoli se încearcă estorcare de mită, îi îndemnăm pe cursanţi să anunţe Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei”.

Când i-am povestit despre cele auzite de la persoane responsabile în sistemul respectiv, Ion Calelungă, proaspăt deţinător al unui permis de conducere, a exclamat: „Dea Domnul să se facă totul corect peste tot, dar ştiu că încă mulţi cursanţi se iau de bine cu profesorii din şcolile auto, ca să-şi asigure examenul. Bunăoară, eu nu vreau să vă spun cum mi-am obţinut permisul de conducere…”.

Nelly Gâştemulte,
stagiară la TIMPUL


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *