Au existat mai multe specii de bivoli. Unele din ele au fost domesticite şi se cresc în sudul Europei, nordul Africii, sud-estul Asiei şi în Caucaz, unde bivolii sunt folosiţi ca animale de muncă şi de lapte. Probabil că au existat şi în unele regiuni ale României, de vreme ce în lexiconul românesc există nu numai cuvintele bivol şi bivoliţă, ci şi bivolar, în pronunţie populară biholar „păzitor al unei cirezi de bivoli”. Mai mult decât atât, printr-o asociaţie dintre aspectul exterior al animalului respectiv şi al unor persoane, numele bivol a devenit un epitet dat unui om gras, mătăhălos.
Se ştie că porecla reflectă trăsăturile fizice, morale, psihice ale primului purtător, iar la urmaşii acestuia, deşi ei sunt identificaţi prin aceeaşi poreclă, devenită supranume, sensul iniţial al poreclei nu mai corespunde realităţii. Porecla se desemantizează şi nu mai caracterizează persoana, ci devine pur şi simplu nume. Astăzi un om cu numele Bivol poate fi slab, subţire, uscăţiv, tras prin inel, cum se spune despre un bărbat elegant.
Atestările documentare, foarte puţine, denotă faptul că numele Bivol a apărut în Moldova, în secolul al XVIII-lea. La 1724 este atestat Ştefan Bivol din Pojorăni, ţin. Lăpuşna. La 1732 este atestat Ştefan Bivol, răzeş de Suruceni. La 1774, în ţin. Cârligătura, este atestat Ionaş biholar, iar în ţin. Orhei-Lăpuşna un Ioniţă Bivol în satul Cojuşna. La 1807 este atestat documentar Constantin Bivol, postelnicel.
Printre deputaţii din Sfatul Ţării au fost Constantin Bivol din comuna Costeşti, jud. Chişinău şi Nicolae Bivol din Ialoveni.
Azi, în republică, numele Bivol este purtat de 4469 de persoane, majoritatea fiind din fostul ţinut, apoi judeţul Lăpuşna.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
