Nu mai există nici arme capabile să răstoarne balanţa confruntării. Fiecare parte a aruncat deja în luptă toate resursele de creativitate. Nu mai există aproape niciun fel de combinaţie de ideologie care să nu fi fost încercată până acum. Gazele toxice ale minciunii propagandistice au fost utilizate în exces, mai rău ca iperita în Primul Război Mondial. Oamenii au dezvoltat între timp anticorpi, care îi fac imuni în mare măsură. Atacurile la baionetă ale demonstraţiilor de stradă duc la replieri strategice, infanteria de partid nu poate însă menţine poziţiile cucerite în faţa contraatacurilor… Artileria grea a războiului economic şi a blocadelor de tot felul a provocat deja pagube însemnate, dar nu au fost de-ajuns pentru o victorie. Oamenii s-au învăţat să se îngroape mai adânc în tranşee şi să rabde până trece furtuna obuzelor. Războiul subteran al jocului diplomatic nu a adus nici el rezultate de durată. Au existat întorsături spectaculoase, dar fără efecte de durată. Ideile defetiste infiltrate pe căi obscure nu au reuşit nici ele să reducă voinţa de luptă.
Politicianul român interbelic Constantin Argetoianu – care a trecut prin ambele războaie mondiale şi a murit în închisorile comuniste – îşi nota în însemnările sale zilnice că a existat un moment care a înclinat definitiv balanţa în cele două conflicte globale: intrarea Americii în război. Faptul că America era intangibilă, plus resursele colosale şi capacitatea de organizare, au arătat de fiecare dată fără umbră de îndoială cine va fi învingătorul.
Ca şi Europa din secolul trecut, războiul electoral de tranşee al Chişinăului are nevoie de o Americă în acest moment. Răzgândirea lui Filat seamănă cu intrarea Italiei în război de partea Antantei – absolut necesară, însă nu îndeajuns pentru a asigura victoria. Candidaţii mici (ca procente) riscă să sufere soarta ţărilor mici din Primul Război Mondial – Serbia şi România -, respectiv, să fie „zdrobiţi” în duelul giganţilor (tot la nivel de procente). La fel ca Serbia şi România, unii dintre cei „mici” ar putea ieşi în câştig.
Există totuşi o diferenţă majoră între „tranşeele Chişinăului” şi Primul Război Mondial: alegerile pentru Primărie vor desemna un învingător indiferent dacă va exista sau nu o „intervenţie americană”. Fie în primul tur de scrutin, fie în cel de-al doilea, numărătoarea finală va scoate din urna de vot un câştigător. Şi mai e foarte puţin timp pentru „intrarea Americii” în conflictul de pe malul Bâcului… Eu unul cred că este nevoie de o „Americă” pentru Chişinău. Ce resurse mai există pentru a înclina balanţa victoriei?
