„fete tinere şi nu tocmai cuminţi”

Cele două fetiţe prietene îi refuză pe băieţi să meargă pe insula rău-famată, spre deosebire de fetele cu mult mai mari, care îi urmează pe bărbaţi pe ostrovul cu cântec. S-ar putea însă ca, peste ani, fetiţele de acum să devină fetele care pleacă pe insulă. Adică, nu este exclus ca fetele care se duc, în finalul poemului, cu bărbaţi pe ostrov să fie un fel de oglindă în care se văd cele două fetiţe care, la începutul textului, discută cu jumătate de gură despre ceea ce se petrece pe insula deocheată. Alte două fete din poemul buncărul abia aşteaptă să cadă bomba, ca să se poată întoarce mai repede acasă şi să-i discute pe băieţi. Faptul că evenimentul se amână le plictiseşte şi le enervează, totodată, deoarece nu pot întoarce pe toate feţele subiectul lor preferat: „stăm în buncăr pe stadion/ aşteptăm să cadă bomba atomică/ afară plouă. //olica aprinde lanterna/ o îndreaptă spre mine/ dacă moare brejnev o să fie război // după o să mergem la ea/ să mâncăm agude/ şi să vorbim/ despre băieţi”. Tot despre maturizarea sexuală şi despre descoperirea propriei senzualităţi tratează şi poemul baia. Fireşte că e vorba despre „baia comunală” de la ţară, unde „ era puţină lumină/ mult abur” şi „multe funduri înroşite” şi unde „vuia sângele în obraji”, iar „sfârcurile/ ardeau în ceaţă ca beculeţele pe brad”. În acest poem, autoarea asociază erotismul adolescenţei unui lagăr de concentrare. Sexualitatea e încătuşată în corp ca deţinuţii în spatele sârmei ghimpate. Ieşirea din lagăr pentru tânăra fată de la ţară ar putea însemna descătuşarea sexuală.

Această temă se insinuează până şi în poemele care vorbesc despre cu totul şi cu totul alte lucruri. Chiar dacă poemul rochia de mireasă creionează portretul mamei autoarei, în finalul acestuia poeta revine la tema maturizării sexuale: „mai ţii minte (…)/ camionul şcolii ce ne ducea departe de sat prin hopuri şi colb/ zdruncinând sânii abia răsăriţi ai elevelor tale/ ce-aveau să vadă Ermitajul şi Neva, şi Zimnii Dvoreţ”. La fel procedează şi în poemul încercase cândva o ţigară cu filtru în finalul căruia, brusc, abandonează povestea cum a fumat prima ţigară şi se întoarce la chestiunea erotică – „sânii îmi ieşeau din strânsoare/ îmi strecuram pe sub maiou degetele şi îi aşezam înapoi”- o mare forţă, de care povestitoarea din poemele Dianei Iepure e conştientă, nu întâmplător aseamănă fericirea cu o tipă cu „fustă scurtă neapărat scurtă/ (…) dorită de toţi bărbaţii urbei”… În afara temei erotice, o altă temă pe care poeta o urmăreşte foarte bine în acest volum este cea consacrată rudelor trecute într-o altă lume. Aceste poeme în care sunt evocate mâca dochiţa, nananica, mămuca nina sau naşa gaşiţa nu pot să nu te mişte: „atunci când mă lipeam de ea/ şi-i adulmecam mirosul/ şi o lăsam să mă pieptene/ şi să mă împletească/ moartea era departe/ moartea nici nu exista/ moartea îi sufoca pe alţii/ cu izul ei de urină/ şi busuioc”. Anume poemele erotice şi cele unde sunt evocate rudele plecate într-o altă lume mă fac să cred că O sută cincizeci de mii la peluze e o carte care în mod cert o să atragă atenţia criticii literare şi a cititorilor de poezie.