În 2011, moldovenii au fost “arşi la buzunare” de preţurile la gaze naturale şi căldură
Astfel, moldovenii au suportat cele mai mari scumpiri la tarifele la gazele naturale prin reţea, care au crescut cu aproximativ 40%, şi la încălzirea centralizată, care s-a scumpit cu 42,7%.
Din produsele alimentare, preţul ouălor au crescut semnificativ – cu circa 32%, dar şi cel şi al zahărului şi al fructelor, preţul lor fiind majorat cu 26% şi, respectiv, cu 14%. Vestea bună este că zahărul a fost mai ieftin cu 2,7% în luna decembrie a anului trecut, potrivit BNS.
Din mărfurile nealimentare, materialele de construcţii şi combustibilii au înregistrat cele mai mari creşteri de preţ – cu 15% şi, respectiv, cu 11%. Totodată, în ultima lună a anului trecut au scăzut preţurile la serviciile de transport aerian – cu 5,2% şi la cel de transport feroviar – cu 0,5%.
În 2011, rata inflaţiei în R. Moldova a fost 7,8%, în timp ce ministerul Economiei prognoza, anterior, o rată a inflaţiei de circa 9,7% pentru anul trecut.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!