Social

Pericol de inundaţii pe Prut

Potrivit lui Harabagiu, ploile abundente din noapte din 29 spre 30 iunie au inundat peste o sută de grădini şi zeci de case din mai multe raioane din nordul şi centrul republicii. Cel puţin patru iazuri s-a revărsat: două la Corşeuţi, r-l Briceni, şi două la Balasineşti, acelaşi raion. În noapte trecută au fost evacuaţi oamenii din 30 de case din Balasineşti. Totodată, ploile cu grindină au afectat zeci de hectare de terenuri agricole, vii şi livezi.

„O situaţie critică este la Giurgiuleşti, r-l Cahul, unde Dunărea staţionează şi nu are cum primi volumul mare de apă venit pe Prut. Am putea avea probleme. Lucrăm acum la consolidarea digurilor. De asemenea, ar putea apărea probleme în raioanele Ungheni şi Nisporeni, după ce s-a stabilit că mâine, la ora 7.00, va fi mărit debitul apei la barajul Costeşti-Stânca de la 600 la 800 metri cubi pe secundă”, a spus responsabilul.

„Stimaţi colegi, vă rog să lăsăm la o parte formalismele şi să nu ne jucăm cu focul. Trebuie să prevenim apele care urmează să vină din Ucraina”, s-a adresat prim-ministrul colegilor săi din executiv.

La ora 18.00 urmează ca să aibă loc o videoconferinţă cu preşedinţii de raioane pe acest subiect.

Cabinetul de miniştri a decis astăzi alocarea, din Fondul de Rezervă a guvernului, materiale de construcţii şi ajutoare financiare pentru sinistraţii din raionul Criuleni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *