Mai multe familii vulnerabile vor beneficia de garanţii sociale majorate

Astfel, odată cu majorarea VLMG, în Programul de Ajutor Social se estimează o încadrare suplimentară de circa 29 500 de familii pentru prestaţia de ajutor social, pe lângă cele 43 mii de familii beneficiare.
Suplimentar, circa 130 mii de familii vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului (APRA), comparativ cu circa 120 mii de familii, care deja şi-au stabilit dreptul de APRA pentru perioada 2015-2016.
Ajutorul pentru perioada rece a anului este plătit pentru lunile noiembrie-martie și are o valoare fixă.
Pentru a beneficia de acest ajutor, membrii familiilor trebuie să depună o singură cerere la asistentul social din primăria localităţii sale. În baza datelor declarate de familie în cerere, direcţia/secţia raională de asistenţă socială şi protecţie a familiei, decide ulterior asupra dreptului familiei de a beneficia de ajutor social și/sau de ajutor pentru perioada rece a anului.
Ajutorul pentru perioada rece a anului a fost introdus din ianuarie 2011.
timpul.md