CSI / Rusia

Noi sancțiuni pentru cei care s-au implicat direct în anexarea Crimeei și agresiunea din Donbas. Pe listă sunt și cetățeni din R. Moldova

Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a președintelui ucrainean.

Potrivit acestor sancțiuni, care vor fi aplicate timp de un an și vizează peste 400 de persoane fizice și peste 90 persoane juridice din Rusia și alte țări care s-au implicat direct în anexarea Crimeei și agresiunea din Donbas.

Lista completă a persoanelor fizice și juridice care cad sub aplicarea sancțiunilor a fost publicată pe ste-ul oficial al președintelui. Prin urmare, printre persoanele juridice, asupra cărora se răsfrâng sancțiunile ucrainene sunt: fabricele rusești, băncile, organizațiile de binefacere, posturile TV, dezvoltatorul software anti-virus "Kaspersky Lab".

Printre persoanele fizice sunt: politicieni și parlamentari care au vizitat Crimeea sau care au dezaprobat politica de la Kiev. În plus, în lista de sancțiuni a fost inclus economistul și politicianul Serghei Glazyev, directorul teatrelor rusești regionale care au avut turnee în Crimeea și Donbas, magistrații Curții Constituționale din federația Rusă, liderul din cecenia, Ramzan Kadyrov, generali ruși, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu , președintele Dumei de Stat, Serghei Narîșkin, un fost adjunct al Poporului din Ucraina, Oleg Tsarev, redactor-șef al site-ului "Ucraina. ru" Alena Berezovskaya, liderii așa zisei republici populare Donețkși Lugansk, fostul vice-premier și alții.

Potrivit site-ului pressorg24.com, printre persoanele ce cad sub incidența sancțiunilor sunt cetățeni din Rusia, Lituania, Spania, Marea Britanie, Italia, Moldova, Serbia, etc.

sursa: politnavigator.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *