Actualitate

De ce reprezentanţii protestatarilor din PMAN nu au mers și la Ambasada României?

„În lipsa unei comunicări cu reprezentanţii puterii de stat ne-am propus să purcedem la o comunicare cu partenerii de dezvoltare. Am constatat o unitate de abordare la toate cele trei entităţi: Delegaţia UE, Ambasadele SUA şi cea a Germaniei. Disponibilitatea de comunicare s-a dovedit una diametral opusă faţă de cea a autorităţilor de stat. La prima solicitare, peste o oră au venit răspunsuri şi am fost primiţi. Am primit asigurarea celor trei reprezentanţi de la Delegaţia UE, Ambasada SUA şi Ambasada Germaniei că se vor afla într-o comunicare directă cu autorităţile pentru a-i face să înţeleagă că un dialog cu propriul popor este un imperativ necesar”, a declarat Andrei Năstase, care a precizat că discuţiile cu partenerii externi ai RM vor continua şi în următoarele zile.

România a prelungit în lunga august acordul de ajutor nerambursabil pentru R. Moldova
 
Implementarea acordului de asistenţă financiară în valoare de 100 de milioane de euro pentru R. Moldova a fost prelungită până în 2020, a anunțat atunci premierul Victor Ponta.

Pe lânga acest ajutor, România oferă anual la mii de tineri din RM posibilitatea să-și facă studiile într-un stat european.

Guvernul român a oferit anul trecut Republicii Moldova 100 de microbuze destinate transportului de elevi.

România este unica soluție pentru ca RM să capete o minimă securitate energetică, în acest direcție fiind deja construit gazoductul Iași – Ungheni.

România a fost principalul avocat al RM în procesul de obținere a regimului liberalizat de vize. Cu toate acestea, reprezentanții protestatarilor din PMAN au ignorat Ambasada României.

Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *