(ȘEFUL NATO LA BUCUREȘTI) Klaus Iohannis: România vrea să fie un furnizor de securitate. Nu ne dorim o nouă cursă a înarmărilor
El a amintit și de acțiunile tot mai agresive ale Rusiei și a pledat pentru o solidaritate puternică. La rândul său, Klaus Iohannis a declarat că România își propune să fie și un furnizor de securitate, nu doar să fie un beneficiar de securitate. Iar în această seară de la ora 21:00, puteți urmări un interviu, în exclusivitate pentru Digi24, cu Jens Stoltenberg.
Actualizare 14:20: Jens Stoltenberg a ajuns la Unitatea de integrare a forțelor NATO din București. Este prima vizită a unui oficial al Alianței la această unitate ce ar urma să devină operațională în câteva luni.
Actualizare: Președintele României și secretarul general al NATO au făcut declarații comune de presă.
Declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
– Doresc să reafirm că întreg demersul şi politica Alianţei noastre vizează consolidarea securităţii în spaţiul euro-atlantic. Nu ne dorim o confruntare cu nimeni, nu ne dorim o nouă cursă a înarmărilor, ne bazăm în continuare pe înţelegerea de către toţi oamenii politici responsabili a faptului că nu e în interesul niciunui stat să urmărească escaladarea unui conflict pe care nu-l poate câştiga nici economic, nici militar
– Aşa cum am afirmat şi am asumat şi prin Strategia Naţională de Apărare, România îşi propune să nu fie doar un beneficiar de securitate, ci şi un furnizor de securitate în acest context foarte complicat
– Am mai discutat cu domnul Stoltenberg despre evoluţiile de securitate din vecinătatea estică, unde lucrurile s-au deteriorat, discuţiile vizând şi atacurile teroriste şi criza umanitară gravă din nordul Africii. România va fi puternic angajată alături de toate statele NATO în acest demers colectiv.
Declarațiile secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg:
– România este un aliat foarte hotărât, NATO se bazează pe România, iar România se poate baza pe NATO. Sunteți gazda unei părți importante a sistemului de apărare antirachetă al NATO. Apreciem angajamentul continuu, contribuiți la sustinerea partenerilor și la securitatea la Marea Neagră.
– În România au fost luate decizii dificile care au redus deficitul și au permis cresterea economică, permițând creșterea cheltuielilor pentru apărare.
– Voi folosi România ca un exemplu pentru ceilalți aliați. România a fost capabilă să aibă o politică fiscală responsabilă și să crească bugetul apărării. E posibil. Este nevoie de un NATO puternic și de o solidaritate puternică.
– Vedem o Rusie care se afirmă tot mai mult, care încearcă să schimbe prin forţă frontierele. Vedem creşterea extremismului şi tulburări în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord, vedem provocări care nu cunosc graniţe, cum ar fi atacurile cibernetice şi întreruperea de furnizare de energie. Pentru ca statele noastre să fie în siguranţă, trebuie să consolidăm capacitate de apărare.
– Ne vom apăra toţi aliaţii împotriva oricărui tip de ameninţări de la Est sau din Sud.
Klaus Iohannis: E important de evitat ceva similar cu Războiul Rece
Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în urma discuțiilor cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că nu a avut încă un contact cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.
„Eu personal, după cum ştiţi, nu am avut încă un contact cu preşedintele Putin”, a răspuns Klaus Iohannis, în urma întrebării privind o eventuală discuţie cu liderul de la Kremlin, de la preluarea mandatului.
„Dialogul este întotdeauna important şi împreună cu partenerii atât din UE şi cât şi din NATO încercăm să evităm o situaţie în care animozităţile ar escalada în relaţia, sigur, cu Federaţia Rusă. E important de evitat ceva similar cu Războiul Rece şi este, în acelaşi timp, important de găsit căi pentru continuarea unui dialog. Aici România este exact pe aceeaşi lungime de undă ca şi UE, ca şi NATO, şi astăzi cu domnul secretar general am abordat şi am discutat această chestiune. În această etapă, România participă la aceste eforturi împreună cu partenerii atât din UE, cât şi din NATO”, a afirmat Klaus Iohannis, răspunzând unei întrebări privind dialogul ruso-român.
Sursa: digi24.ro