Ultima oră

Întreprinderile din Transnistria vor să cucerească piața UE

Fructe uscate, produse de panificație și de cofetărie, lactate, băuturi răcoritoare, miere și produse apicole moldovenești sunt expuse la Expoziţia internaţională specializată în domeniul industriei alimentare – ”INTERFOOD&DRINKS”, care se desfășoară în perioada 5-8 noiembrie 2014, în orașul Sofia, Bulgaria. Cu un stand colectiv, la eveniment iau parte 10 întreprinderi de pe ambele maluri ale Nistrului.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în perioada ianuarie-august 2014 volumul schimburilor comerciale dintre Republica Moldova şi Bulgaria a constituit 75,4 milioane dolari SUA, fiind cu 5,4% mai mic faţă de perioada similară a anului 2013.

În 8 luni ale anului curent exportul de mărfuri din Republica Moldova în Bulgaria a constituit 26,8 milioane dolari SUA, crescând cu 33,3% comparativ cu aceeaşi perioada a anului precedent. În ianuarie-august 2014 importul de mărfuri din Bulgaria în Moldova a înregistrat valoarea de 48,6 milioane dolari SUA, ceea ce este cu 18,4% mai puţin decât în perioada de referință a anului 2013.

Participarea la expoziţia din Bulgaria este susţinută de programul UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie, de la începutul anului curent încă 47 de agenţi economici de pe ambele maluri ale Nistrului au participat cu standuri comune la expoziţii specializate din Germania, Cehia, Polonia, Franța și România.
 
Sursa: Radiochisinau.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *