39 de grădinițe din țară vor fi reparate
Liliana Nicolaescu-Onofrei, viceministru al Educaţiei, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe, că proiectul mai prevede, în particular, crearea a 130 de centre de mentorat şi instruirea a peste o mie de cadre didactice, mentori şi inspectori. La finalul proiectului, toate instituţiile preşcolare vor fi dotate cu o minibibliotecă pentru profesori şi părinţi.
Larisa Vîrtosu, coordonator de Programe Educaţie şi Dezvoltare Timpurie de la UNICEF, a spus că includerea copiilor de vârstă preşcolară în programele de educaţie timpurie a atins în prezent cifra de 82%. Din acest motiv, potrivit sursei citate, „Republica Moldova este considerată în plan regional şi global o ţară cu o istorie de succes în mărirea accesului la programele de educaţie timpurie de calitate”.
În cadrul proiectului, a fost lansată astăzi şi o campanie de promovare a parteneriatului social în sprijinul educaţiei timpurii de calitate pentru toţi copii din Moldova.
Potrivit datelor oficiale, aproximativ 160 de localităţi din Republica Moldova nu au grădiniţă.
Sursa: MOLDPRES