(IZOLARE) Integrarea Moldovei şi Ucrainei în cadrul Zonei de Liber Schimb cu UE ar putea însemna SFÂRȘITUL transnistriei

De această părere este aşa-zisul viceministru al afacerilor externe din stânga Nistrului, Igor Şornicov, care a participat la o masă rotundă cu privire la integrarea regiunii în cadrul Uniunii Euroasiatice, scrie nr2.ru.
Potrivit lui Şornicov, integrarea Moldovei şi Ucrainei în cadrul Zonei de Liber Schimb cu Uniunea Europeană ar putea însemna sfârşitul transnistriei.
"După Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, din noiembrie, unde Chişinăul şi Kievul intenţionează semnarea respectivelor acorduri, regiunea transnistriană riscă să se trezească într-o izolare economică. Din acest motiv, trebuie elaborat un mecanism, prin care întreprinderile din regiunea transnistreană să poată concura pe pieţele din Uniunea Euroasiatică, în aceleaşi condiţii, ca şi cele din Federaţia Rusă", a declarat acesta.
De aceeaşi părere este şi pretinsul vicespeaker al Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla. Mai mult, acesta a menţionat că nerecunoaşterea regiunii transnistrene pe plan internaţional este un impediment serios pentru integrarea regiunii în Uniunea Euroasiatică. "Astăzi noi nu avem nici măcar statut de observator în cadrul CSI sau Uniunea Vamală", a subliniat Burla.
În acelaşi timp, preşedintele organizaţiei nonguvernamentale "Integrarea Euroasiatică", Alexandr Argunov, a dat asigurări că regiunea transnistriană va beneficia şi în continuare de ajutor umanitar. Acesta a precizat că pe parcursul anului trecut, organizaţia a acordat autorităţilor din stânga Nistrului, circa 120 de milioane de dolari pentru realizarea a 12 proiecte sociale.
Timpul.md (A.G.) via publika.md