Politică

PLDM si PCRM au majorat pragul electoral. Vor reuși să-l treacă la alegeri?

Deputaţii din cele două fracţiuni au votat în prima lectură un poiect care a fost înregistrat acum trei zile, chiar dacă potrivit normelor deontologice, modificarea Codului electoral trebuie mai întâi dezbătută în societate şi consultată cu experţii internaţionali.

Deputatul democrat Adrian Candu a făcut referire la o opinie mai veche a Comisiei de la Veneţia, potrivit căreia, majorarea pragului electoral ar reprezenta un pericol pentru democraţie.

În acelaşi timp, fostul PLDM-ist Mihai Godea, le-a adus aminte foştilor colegi că au promis că nu vor face alianţă cu comuniştii.

Totuşi, poriectul a fost votat, iar, potrivit acestuia, pragul electoral este majorat de la 4 la 7% pentru partide, de la 7 la 9% pentru blocuri sau alianţe formate din 2 partide şi de la 9 la 11% pentru cele formate din mai multe partide. Mai mult, liderul comuniştilor Vladimir Voronin a propus şi interzicerea alianţelor post-electorale.

În același timp, liderul fracțiunii PD, Dumitru Diacov, a facut referire la experienta anterioara și a sugerat ca cei care voteaza majorarea pragului electoral ar putea să nu-l depășeasca la urmatoarele alegeri.

Societatea civilă a condamnat vineri intenţia de majorare a pragului electoral. ”Adoptarea unui atare proiect de lege va limita drastic drepturile electorale ale alegătorilor, dar şi ale concurenţilor electorali, consideră membrii Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte. Modificarea pragurilor electorale ar putea conduce la o eventuală excludere din viaţa politică a mai multor partide politice pentru care cetăţenii şi-au dat votul. În acest sens, Comisia de la Veneţia recomanda Republicii Moldova, încă în 2008, să coboare pragul electoral pentru partide politice de la 6% la 4% pentru a nu admite pierderea voturilor în procesul de redistribuire”, potrivit unui comunicat al Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte.
 
timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *