Toată povestea asta, la care adaug scandalul celor de la Gender DocM – care au fost nemulţumiţi de-a lungul timpului din cauză că li s-a interzis parada gay la Chişinău, m-a pus pe gânduri. Personal nu m-am gândit niciodată să fac un scandal. Nici să îmi expun o poziţie fermă. Mă gândesc că fiecare om e responsabil pentru acţiunile/preferinţele lui.
Sinceră să fiu, nu mi se pare normal ca cineva să fie exclus de la serviciu sau dintr-o societate pe motiv că e homosexual. Şi din acest punct de vedere consider că într-adevăr acel om este discriminat. E cu adevărat alegerea unui om să fie homosexual sau nu. Tot aşa cum consider că orice om are dreptul să hotărască cum să îşi asigure viaţa sau cum să şi-o distrugă. Dacă cineva e narcoman şi reuşeşte să nu fie prins de organele legii, e la fel alegerea lui. Niciodată nu tremur la gândul că „ăla” care trece pe partea cealaltă de stradă e alcoolic, narcoman, curvar, homosexual sau ce o mai fi. Atâta vreme cât nu vrea să îmi dea mie (sau altuia) în cap, e alegerea lui să trăiască aşa.
Însă miezul problemei e altul. Să dăm ca exemplu alcoolul. Alcoolul e absolut legal (până la ora 22.00). Însă în foarte multe ţări e interzis să consumi alcool pe stradă, fiindcă – nu e aşa? – alcoolul dăunează grav sănătăţii şi nu e frumos să fii văzut pe stradă cu alcool. Mai ales de către copii.
Cei care au înclinaţii homosexuale consideră că sunt perfect normali. Antidiscriminarea – din punctul meu de vedere – este să îi privezi de anumite drepturi, dar – din punctul lor de vedere – e nedrept să îi consideri anormali, adică deviaţi de la normă. Deşi, dacă ne gândim că normal e apropiat ca sens de cuvântul natural, pot spune că o relaţie sexuală normală la doi oameni sănătoşi ar trebui să conducă în mod firesc la reproducere.
Setea este o stare firească. Ţi-e sete, bei. Dacă îţi face plăcere, poţi bea alcool – e alegerea ta. Dacă bei foarte mult alcool, e tot alegerea ta, dar nu mai poţi pretinde că e o sete firească, normală. Totuşi, de vreme ce e legal, nu văd de ce nu s-ar organiza în capitalele lumii parada beţivilor. Ziua în amiaza mare, când ies copiii de la şcoală.
Poate nu am reuşit să spun exact ceea ce voiam, însă problema mea e următoarea: nu vreau să creştem copiii noştri cu parade gay sau de oricare alt fel. Nu vreau să ne educăm copiii pe modelul: dacă îţi place Ana, Ana să fie; dacă e Gheorghe – şi Gheorghe e bine. Nu vreau să fie excluşi homosexualii din societate, dar nici nu vreau să păţesc ca o prietenă de-a mea, pe care fetiţa de patru ani, a tras-o de mână pe stradă şi a ţipat: „Uite, mami, doi nenea se pupă!”, iar pe mine să mă oblige legea să-i răspund: „Nu-i nimic, iubito, e ceva normal.”
