Media

Condamnăm sancţionarea „Ziarului de Gardă

Mai multe organizaţii de media au emis astăzi o declaraţie în legătură cu sancţionarea „Ziarului de Gardă” pentru defăimare. „Ţinând cont de faptul că articolul publicat de ZdG nu conţine aprecieri negative, reclamanţilor li s-a acordat dreptul la replică, iar toate relatările de fapte prezentate de autor corespund realităţii, considerăm această hotărâre judecătorească contrară prevederilor legislaţiei naţionale în materie de defăimare.

Considerăm soluţia pronunţată de judecătorul Ion Busuioc drept una inacceptabilă într-o societate democratică, or şi Curtea de la Strasbourg a notat într-o cauză împotriva Moldovei (Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei) că o amendă – de altfel cu mult mai mică decât cea dispusă de către judecătorul I. Busuioc – aplicată ziarului are un efect de descurajare şi impunerea acesteia este capabilă să descurajeze discuţiile deschise cu privire la chestiuni de interes public prin reducerea definitivă la tăcere a unei voci disidente.

Cerem Consiliului Superior al Magistraturii, ca garant al independenţei judecătoreşti, să examineze în procedură de urgenţă, obiectiv şi transparent, dosarul instrumentat de judecătorul I. Busuioc şi să se pronunţe asupra procedurilor şi argumentelor care au determinat emiterea verdictului în favoarea celor doi procurori”, se menţionează în declaraţie.

Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *