Actualitate

Primiţi colindătorii?

Din ceata de colindători şi urători fac parte opt actori în frunte cu Luminiţa Ţâcu: Mihaela Strâmbeanu, Olga Guţu, Diana Decuseară, Snejana Puică, Ghenadie Gâlcă, Alexandru Pleşca şi Leonard Rudenco. Cei trei bărbaţi sunt şi şoferi.
Ideea de a colinda pe la casele oamenilor, ne povesteşte Luminiţa Ţâcu, le-a apărut încă în anii de studenţie. „Când am venit în teatru, zice ea, am format o echipă mare de colindători şi urători, din care făceau parte Angela Ciobanu, Angela Cărăuş şi alte actriţe. Pentru că eram mulţi, mai apoi ne-am dispersat în două cete”.
Actorii spun că pornesc pe la casele oamenilor din necesităţi financiare, dar şi din marea plăcere de a le aduce creştinilor vestea naşterii lui Isus Hristos. Banii câştigaţi le ajung pentru o jumătate de an. Deoarece sunt actori şi au nişte salarii modeste, din banii adunaţi în timpul sărbătorilor de iarnă îşi întorc, mai întâi, datoriile.

O mie de euro pentru un colind

Anul trecut, bunăoară, un politician le-a dat pentru un colind o mie de euro. Altul, mai zgârcit, le-a întins un leu, zicându-le: „Nu contează culoarea, contează valoarea”. Au fost şi cazuri în care, la unele case, nu s-au ales cu nimic, iar unii nici nu le-au deschis uşa, aşa cum a procedat, de exemplu, liderul comuniştilor, VladimirVoronin. În schimb, l-au colindat pe vecinul acestuia, scriitorul Valeriu Matei, care i-a servit cu plăcinte. De obicei, se duc pe la casele politicienilor, pe la ale oamenilor de cultură şi de afaceri. Au fost şi cazuri când li s-a închis uşa în nas, fiind întâmpinaţi cu cuvinte de ocară: „Uhodite otsiuda, pianiţî i deboşirî!” (Plecaţi de aici, beţivilor şi zurbagiilor!”). Într-un an, au ajuns chiar şi la Vulcăneşti, să-i colinde, de Crăciunul pe stil vechi, pe părinţii lui Leonard Rudenco. Altă dată, au fost pe la Bălţi, la părinţii lui Igor Caras, iar la Sculeni – la cei ai Alexandru Pleşca. De obicei, cei care îi primesc într-un an, îi invită şi a doua oară. Au fost şi cazuri când au fost invitaţi să colinde şi în ziua de 8 Martie.

Un colind pentru poliţişti

Tot umblând pe la case cu uratul şi colindatul, le-a fost dat să treacă prin mai multe peripeţii. O dată s-a luat poliţia după ei. Poliţiştii dintr-un comisariat de sector al capitalei tocmai sărbătoreau Anul Nou. Lor le-au plăcut colindele şi i-au tot aplaudat. Au apărut, însă, şefii acestora şi i-au luat la întrebări: cine sunt, din ce partid fac parte şi cine i-a trimis. Apoi le-au fotografiat numele de înmatriculare ale maşinii şi le-au luat datele personale. Altă dată, i-a oprit poliţia rutieră, pentru că mergeau pe contrasens. I-a salvat de amendă un colind, care le-a plăcut mult poliţiştilor. A fost un caz când ajunseseră să colinde nişte politicieni. I-au găsit în faţa televizorului. Pe post, tocmai era difuzată o emisiune cu actorii de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. „Noi colindam şi ne priveam colegii, dar când stăpâna a înţeles, a închis televizorul şi ne-am blocat, încât n-am mai putut scoate colinda până la sfârşit”, îşi aminteşte Snejana Puică. „Din păcate, prin părţile noastre tradiţia colindelor s-a cam pierdut. Uneori, publicul care nu ne cunoaşte se arată puţin intimidat în faţa unei cete de colindători şi urători. Iar acei care ne cunosc se bucură şi numaidecât ne fac invitaţii pentru următorul an”, spune Leonard Rudenco.

„Facem totul ca la teatru!”

Programul cetei este foarte variat şi durează circa o jumătate de oră. Textele colindelor şi urăturilor le aparţin. „Facem totul ca la teatru. Este, de fapt, un adevărat spectacol. Ne-am propus să aducem inovaţii în colinde”, ne explică Luminiţa Ţâcu. Au fost invitaţi la o petrecere la Restaurantul „Most”, unde au colindat elita oamenilor de afaceri. Aceştia ascultau cu o ureche, dar atunci când colindătorii au început să prezinte textele nominale, toţi s-au făcut numai ochi şi urechi. De fapt, anume textele sunt cele care conferă un farmec aparte colindelor din programul cetei. Cei opt actori au de gând să prezinte un spectacol de colinde şi la teatru.

„Cu banii câştigaţi, am putea să ne cumpărăm o maşină”

Am fost curios să aflu câţi bani a câştigat în seara de Crăciun ceata de colindători şi urători. Mi-au răspuns că au făcut câte 10.500 lei fiecare. „Din banii adunaţi am putea să ne procurăm o maşină, dar n-o facem. Costumele le închiriem de la doamna Raisa de la Palatul Naţional”, ne spune Mihaela Strâmbeanu, care s-a ataşat cu trup şi suflet de ceata de colindători şi urători. Ea şi-a ales un costum transilvănean, autentic. Fiecare membru al cetei are rolul său aparte, ca într-o adevărată trupă de teatru.

Cei opt actori nu-şi imaginează viaţa fără colinde. Duminica trecută i-am urmărit chiar şi în cadrul emisiunii „Republica”, moderată la „ Publika TV” de colegul lor, actorul Mihai Fusu. Astfel, spectatorii din întreaga republică au avut posibilitatea să fie colindaţi de acest grup. Acum, ei se pregătesc să-i colinde pe cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi. Vor merge şi de astă dată pe la casele oamenilor care îi aşteaptă cu mult drag în fiecare an să le spună „La anul şi la mulţi ani!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *