Carte

Tudor Gheorghe, un om-simbol, precum o statuie…

Amintim că lansarea celor două cărţi a precedat spectacolul de ieri-seară de la Palatul Naţional „Cavalerii felinarelor târzii”, în cadrul căruia maestrul Tudor Gheorghe, susţinut de Orchestra „Arkadia”, dirijată de Marius Hristescu, a prezentat muzică din România anilor treizeci, interpretată de Zavaidoc şi Moscopol.

Manifestarea, care a fost o adevărată întâlnire de suflet, a avut loc în formă de dialog, susţinut cu înaltul oaspete de la Craiova de către poetul Ion Hadârcă. El a dat citire unor fragmente din carte. În februarie 2003, autorul ei, Mircea Pospai, a început la radio o emisiune săptămânală care îl avea ca invitat pe Tudor Gheorghe. În aproape doi ani şi jumătate, el a realizat 115 ediţii de scurte interviuri cu maestrul prin intermediul emisiunii „La taifas cu Tudor Gheorghe”. Chiar dacă, iniţial, cartea avea 800 de pagini, ea a fost redusă cu greu la 300 de file, împărţite în 14 capitole. „Tudor Gheorghe este o persoană mult mai complexă decât lasă să se vadă. Am avut ocazia să intervievez o statuie vie. Este un om-simbol, precum o statuie”, afirmă autorul cărţii.

Pe parcursul a mai bine de două ore, spectatorilor le-a fost dat să treacă, imaginar, prin toată biografia interpretului, cu bucuriile şi suferinţele ei. Rapsodul şi-a amintit despre primul său spectacol, „Menestrel la curţile dorului”, despre participarea sa la primele ediţii ale Zilelor Limbii Române de la Chişinău, ca să ajungă la spectacolul intitulat „Degeaba” – „un concert ca şi România, cu disperare, cu frustrare, dar şi cu iertare şi speranţă” (Tudor Gheorghe) – pe care îl va prezenta pe 23 decembrie, în Sala Palatului din Bucureşti. „Poezia adevărată e cântec, nu tobă seacă. Are un melos al ei. Unii, când o citesc, au harul de a auzi această muzică pe care versul ţi-o spune şi o păstrează în ei. Şi sunt fericiţi. Alţii, puţini – printre care mă număr şi eu – au harul de a auzi această muzică interioară şi de a o exterioriza sonor”, a mai spus Tudor Gheorghe.

Cu aprecieri au venit în această seară scriitorii Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Aureliu Silvestru, precum şi primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *