2000 euro – pentru un paşaport fals
Dumitru C., în vârstă de 39 ani, s-a prezentat în vederea efectuării formalităţilor de ieşire din ţară legitimându-se cu un document de călătorie, eliberat de autorităţile bulgare, comunică site-ul oficial al Serviciului Grăniceri.
Paşaportul prezentat la control a trezit suspiciuni colaboratorilor Serviciului Grăniceri fapt ce i-a determinat să aprofundeze verificările cu ajutorul tehnicii din dotare în rezultatul cărora a fost stabilit că paşaportul bulgăresc este fals.
Pe timpul audierilor, bărbatul reţinut a recunoscut că este cetăţean moldovean, domiciliat în oraşul Bălţi şi că a obţinut paşaportul de la o persoană din R. Moldova, în schimbul sumei de 2000 euro, intenţionând să ajungă în Austria pentru a-şi găsi un loc de muncă.
Ca urmare a celor constatate, grănicerii i-au întrerupt călătoria persoanei reţinute, la finalizarea cercetărilor urmând a fi transmis organelor de drept în vederea aplicării măsurile legale ce se impun.