Un bărbat din Capitală, condamnat la 2 ani de închisoare: Și-a transformat apartamentul în speluncă pentru consumul de droguri

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la 2 ani de pușcărie, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru că a organizat o speluncă pentru consumul drogurilor. Sentința a fost pronunțată pe 18 mai de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, relatează Jurnal.md.
„Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, având scopul organizării şi întreţinerii unei spelunci pentru consumul drogurilor, a pus la dispoziţia mai multor persoane apartamentul său, permiţând acestora accesul în spaţiul respectiv şi punându-le la dispoziţie seringi şi aparate confecţionate artizanal destinate consumului de droguri. La 27 iulie 2022, aproximativ la ora 07:00, a fost efectuată percheziţia în apartamentul indicat de către angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani, acţiune în cadrul căreia au fost depistate şi ridicate mai multe obiecte”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală (PG).
Locatarii blocului au depus multiple plângeri la Poliție, arătându-se nemulțumiți de prezența în bloc a persoanelor aflate în stare de ebrietate narcotică, prezenţa unui miros specific consumului de substanţe narcotice şi medicamente, precum şi a conflictelor frecvente dintre aceste persoane, gălăgiei şi a dezordinii.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.