Șase producători de electrocasnice, printre care Whirpool și Electrolux, amendați cu aproape 190 milioane euro pentru fixarea prețurilor
Cele șase companii au ales să nu conteste sancțiunile, astfel că au beneficiat de reduceri substanțiale ale amenzilor aplicate, arată instituția franceză. Gigantul american Whirpool a primit cea mai mare amendă, de 56 milioane de euro, la care se adaugă o amendă de 46 milioane de euro dictată companiei italiene Indesit, care a fost absorbită de Whirlpool în 2014. Producătorul suedez de electrocasnice Electrolux, prezent și în România, cu o fabrică la Satu Mare, a fost amendat cu 48 milioane de euro. BSH Hausgeräte, cel mai mare producător de electrocasnice din Europa și unul dintre principalii jucători pe piața globală de profil, după Whirpool și Electrolux, având în portofoliu mărci precum Bosch, Siemens și Neff, a primit o amendă de 23 milioane de euro. BSH a beneficiat de o reducere suplimentară a amenzii, pentru “cooperarea activă” cu autoritatea antitrust și pentru că a furnizat dovezi care au condus la sancționarea practicilor anticoncurențiale întreprinse de cele șase companii. Companiile Candy Hoover, cu mărci precum Candy, Hoover și Rosières în portofoliu și Eberhardt Frères, distribuitor al mărcii Liebherr, au fost amendate cu 15 milioane, respectiv 1 milion de euro.