Judecătoarea Marina Rusu avertizează asupra riscurilor profunde ale vettingului avocaților. Ea face o paralelă cu cazul iranian al avocatei Nasrin Sotoudeh, condamnată sever pentru că și-a apărat clienții în cauze politice.
„Cum credeți — ce legătură poate exista între o condamnare la 38 de ani de închisoare cu 148 de lovituri de bici și ideea de vetting al avocaților?
În 2018, autoritățile iraniene au pus în aplicare articolul 48 din noul Cod de procedură penală, care prevedea că, în cazurile legate de „securitatea națională”, inculpații pot fi reprezentați doar de avocați „aprobați” de către stat.
Ministerul Justiției a publicat o listă oficială cu doar 20 de avocați „autorizați” pentru aceste cauze — toți selectați pe criterii de loialitate politică. Măsura a fost justificată prin nevoia de „protecție a secretelor de stat”, dar în realitate a restrâns brutal dreptul fundamental la apărare și a subminat independența profesiei de avocat.
La nivel instituțional consecințele au fost extrem de grave.
Dintr-un singur articol al legii s-a născut o transformare profundă a justiției iraniene. Prin eliminarea avocaților independenți din cauzele sensibile, statul a reușit ceea ce nicio altă măsură represivă nu ar fi putut obține atât de eficient: controlul complet asupra actului de apărare.
În loc să întărească încrederea în sistem, articolul 48 a erodat-o. Odată cu el, a dispărut și percepția că justiția ar putea fi un spațiu de echilibru între stat și cetățean. Mecanismele judiciare au fost privite tot mai mult ca instrumente de execuție politică..
La nivel profesional consecințele au fost încă mai evidente și vizibile
Pentru breasla avocaților, articolul 48 a fost o linie roșie. Mulți s-au retras din cauzele de natură politică, temându-se de repercusiuni. Cei care au continuat să apere persoane acuzate de „crime împotriva securității naționale” au devenit ei înșiși ținte.
Cel mai cunoscut exemplu este cazul avocatei Nasrin Sotoudeh, apărătoare a drepturilor omului și laureată a Premiului Saharov al Parlamentului European. Ea a fost condamnată în 2019 la 38 de ani de închisoare și 148 de lovituri de bici, pentru „instigare la corupție și imoralitate” — în realitate, pentru că a apărat femei care au protestat împotriva obligativității purtării vălului.
În pedeapsă au fost incluse și interdicția de a profesa ca avocat și de a părăsi țara timp de 20 de ani, ceea ce a transformat condamnarea nu doar într-o sancțiune personală, ci într-o tentativă de ștergere a unei voci profesionale independente.
Cazul ei a devenit simbolul modului în care un sistem poate criminaliza însăși ideea de apărare liberă. În Iran, controlul politic asupra avocaturii a redus vocile independente la tăcere.
Astfel de decizii nu afectează doar instituțiile, ci și reputația internațională a unui stat.
În rapoartele ONU și în rezoluțiile Parlamentului European, Iranul este menționat nu doar ca stat represiv, ci ca stat care a desființat mecanismele interne de protecție a drepturilor omului.
Mesajul transmis cetățenilor este la fel de grav: „Apărarea ta nu îți mai aparține.” Este forma cea mai subtilă, dar și cea mai periculoasă, a pierderii libertății.
În Republica Moldova, scopul declarat al eventualului procesul de vetting al avocaților este diferit – curățarea sistemului de justiție și consolidarea integrității. Totuși, lecția iraniană arată cât de fragilă poate fi granița dintre o verificare legitimă și o selecție politică.
Orice mecanism de evaluare trebuie să fie însoțit de garanții reale de imparțialitate, transparență și control jurisdicțional efectiv. Trebuie să fie efectuat în cadrul procedurilor ordinare și de către organe abilitate de a efectua controlul integrității financiare și etice. Altfel, intenția nobilă de a restabili încrederea riscă să se transforme într-un instrument de uniformizare și teamă.
Verificarea integrității este un instrument necesar, dar doar atunci când nu devine o verificare a loialității.
O justiție sănătoasă și nici cetățenii nu au nevoie de „avocați aprobați”, ci de instituții care rezistă tentației de a aproba oamenii „potriviți” și de a cenzura dreptul la apărare.
Pentru cei care au avut atenția și interesul să citească până la capăt, vreau să vă prezint câteva fapte despre această avocată fenomenală – Nasrin Sotoudeh (în persană: ستوده نسرین; născută la 30 mai 1963, în provincia Tehran, Iran).
Este un avocat iranian specializat în apărarea drepturilor omului. A reprezentat activiști și politicieni din opoziția iraniană închiși după alegerile prezidențiale din 2009, precum și minori condamnați la moarte. Printre clienții ei s-au numărat jurnalistul Isa Saharkhiz, laureata Premiului Nobel pentru Pace Shirin Ebadi și Heshmat Tabarzadi, liderul grupului de opoziție interzis „Frontul Democrat Național”.
A apărat femei arestate pentru simplul fapt că au apărut în public fără hijab – fapt considerat infracțiune gravă în Iran.
Nasrin a fost arestată prima dată în 2010, acuzată de „răspândire de propagandă” și „conspirație împotriva securității statului”. A fost condamnată la 11 ani de închisoare, pedeapsă redusă ulterior la 6 ani, fiind și interzisă să profeseze ca avocat și să părăsească țara timp de 10 ani.
În 2018 a fost din nou arestată, iar în martie 2019 a primit o condamnare cumulată de 38 de ani de închisoare și 148 de lovituri de bici, plus interdicția de a părăsi Iranul și de a practica profesia de avocat timp de 20 de ani. Soțul ei, Reza Khandan, a confirmat că sentințele au fost pronunțate în mai multe dosare, toate având legătură cu activitatea ei de apărător al drepturilor omului.
O femeie care, asemenea zilei de 30 mai pe care o împărțim amândouă, a făcut din valoarea libertății o formă de rezistență.
Și din profesia de avocat – un act de curaj”, a scris avocata Marina Rusu.
