Justiție

Avere de lux la INI: Vila, apartamentele și BMW-urile familiei unui funcționar public

Dumitru Baltă, funcționar public cu un traseu profesional care a trecut de-a lungul anilor prin CNA, INI, Procuratura Anticorupție și Serviciul Vamal, și soția sa, Ecaterina Baltă, asistent judiciar la Curtea de Apel Chișinău, sunt vizați într-o investigație jurnalistică ce ridică semne de întrebare privind averea acumulată în raport cu veniturile obținute oficial.

Cei doi angajați publici dețin locuințe și automobile evaluate la milioane de lei, în timp ce veniturile declarate provin în mare parte din salarii bugetare și donații considerabile de la rude.

Cariera lui Dumitru Baltă a început la CCEC, după care a avansat la CNA, unde a condus Direcția nr. 3 din cadrul Direcției Generale Combaterea Corupției. În 2018 a devenit ofițer superior de investigații în Direcția Securitate Internă a CNA. După o pauză scurtă, a revenit în sistem la INI al IGP, iar în doar câteva zile a fost detașat la Procuratura Anticorupție. În martie 2024 a ajuns șef adjunct al Direcției Antifraudă și Conformare din cadrul Serviciului Vamal, o funcție obținută fără concurs și fără anunț public.

Surse citate de PulsMedia.MD afirmă că Baltă ar fi fost promovat cu sprijinul nașului său, Valentin Mejinschi, fost ministru de Interne și fost șef al CCEC, despre care presa a scris anterior că ar fi apropiat de Vladimir Plahotniuc. Mejinschi este și nașul lui Bogdan Zumbreanu, fost director CNA, ceea ce ar explica felul în care Baltă a avansat în carieră.

Odată cu plecarea lui Alexandru Iacub și a lui Radu Radu de la conducerea Serviciului Vamal, iar ulterior cu numirea lui Viorel Doagă la Direcția Antifraudă, mandatul lui Baltă în instituție a încetat, acesta revenind la INI.

Analiza declarațiilor de avere arată că familia Baltă locuiește într-o casă din comuna Dumbrava, pe un teren de 6,4 ari cumpărat în perioada în care funcționarul activa la CNA. Casa, indicată inițial ca fiind în construcție, apare în 2024 cu o valoare declarată de 1,18 milioane de lei, deși prețurile reale din zonă pentru locuințe similare pornesc de la 500.000 de euro. În 2019, Baltă a vândut și un apartament din Buiucani pentru 400.000 de lei.

Tot în declarațiile de avere apar donații substanțiale de la rude: aproape trei milioane de lei în perioada analizată. Unele dintre cheltuielile familiei ar fi fost acoperite tot prin donații, în sumă de aproape un milion de lei. De asemenea, Baltă a primit prin donație un apartament de 63,3 m² la finele anului 2023. În 2024 a vândut un automobil BMW X5 cu 570.000 de lei, însă mașina nu fusese declarată anterior în acte.

Deși veniturile declarate ale familiei în perioada 201702024 însumează aproximativ 3,3 milioane de lei, valoarea bunurilor deținute — imobile estimate la circa zece milioane de lei și automobile în valoare de 2,4 milioane de lei — indică numeroase neconcordanțe.

Investigația mai scoate în evidență relațiile lui Dumitru Baltă cu Petru Maleru, fost director al AIPA, implicat în trecut în controverse legate de acordarea subvențiilor agricole. Surse afirmă că Baltă, pe vremea când era ofițer CNA, ar fi protejat schemele coordonate de Maleru, la indicația lui Mejinschi. Deși CNA a deschis în 2014 un dosar privind abuzuri la AIPA, cauza penală a fost ulterior clasată.

Apoi, Baltă și Maleru au devenit parteneri de afaceri în compania CETAROM VIP SRL, ulterior vândută, iar conexiunile lor au continuat și prin alte firme din anturajul familiei Maleru. În ultimii ani, Baltă ar fi activat și în cadrul companiei GRAND RESURS SRL, administrată de persoane apropiate lui Maleru.

Potrivit surselor citate, în prezent, Baltă ar urmări o numire în cadrul Serviciului Fiscal de Stat, beneficiind de sprijin politic.

PulsMedia.MD notează că l-a contactat repetat pe Dumitru Baltă pentru a comenta informațiile, însă acesta nu a răspuns. Redacția menționează că oferă dreptul la replică tuturor persoanelor vizate în material.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *