Analistul politic și istoricul Anatol Țăranu susține că disputa identitară dintre moldovenism și românism rămâne una dintre cele mai persistente linii de fractură ale societății din Republica Moldova, chiar și la peste trei decenii de la proclamarea Independenței.
Într-o analiză, acesta afirmă că moldovenismul neromânesc nu reprezintă o expresie autentică a identității populației dintre Prut și Nistru, ci o construcție ideologică apărută din imperativele geopolitice ale imperiului rus și, ulterior, ale Uniunii Sovietice.
Potrivit lui Țăranu, conceptul de moldovenism antiromânesc a fost elaborat în „laboratoarele ideologice ale Moscovei țariste” și perfecționat în perioada stalinistă, având drept scop desprinderea Basarabiei din spațiul național românesc și transformarea acesteia într-o periferie obedientă a „lumii ruse”.
„El nu s-a afirmat ca expresie a unei identități autentice, ci ca un instrument de dominație”, subliniază analistul.
Istoricul atrage atenția că aproape două secole de rusificare, inginerie socială și falsificare a istoriei au lăsat urme profunde în conștiința colectivă. Cu toate acestea, identitatea românească nu a fost anihilată, ci a supraviețuit în familie, cultură, biserică și memoria istorică, revenind de fiecare dată când contextul politic a permis acest lucru.
„Faptul că această identitate a rezistat este dovada caracterului ei natural și organic”, afirmă Țăranu.
În opinia sa, Declarația de Independență din 27 august 1991 a reprezentat o ruptură juridică și simbolică de moștenirea imperială și sovietică, afirmând explicit apartenența teritoriului dintre Prut și Nistru la spațiul istoric și etnic românesc.
Totuși, Anatol Țăranu consideră că această fereastră istorică a fost rapid închisă de lipsa de curaj și inconsecvența politicilor identitare promovate ulterior de stat.
El critică faptul că o mare parte a clasei politice post-independență a rămas tributară conceptului stalinist de moldovenism, văzut drept o formulă de „echilibru intern”, dar care, în realitate, a perpetuat confuzia identitară și a fost alimentată constant de politicile revanșarde ale Moscovei.
„Identitatea a devenit un câmp de bătălie geopolitică, iar statul moldovean – un teren de experimente”, afirmă analistul.
Țăranu susține că acest model identitar este incompatibil cu integrarea europeană. În viziunea sa, Europa este o comunitate de valori și identități naționale asumate, iar niciun stat european nu și-a construit viitorul pe negarea propriilor rădăcini istorice. Din acest motiv, moldovenismul neromânesc ar menține Republica Moldova într-o „zonă gri”, vulnerabilă la presiuni externe și lipsită de un proiect național coerent.
Analistul consideră că asumarea identității românești nu subminează statalitatea Republicii Moldova, ci o consolidează, oferindu-i un fundament identitar clar, compatibil cu valorile europene și cu respectarea drepturilor minorităților.
În acest context, el pledează pentru necesitatea adoptării unui nou document fondator, comparabil ca importanță cu Declarația de Independență, care să consacre explicit identitatea națională a statului.
Potrivit lui Anatol Țăranu, un asemenea document ar închide definitiv „paranteza colonială și post-colonială”, ar elimina falsurile ideologice moștenite din epoca țaristă și sovietică și ar deveni reper pentru politicile educaționale, culturale și externe ale Republicii Moldova.
„Dacă Declarația de Independență a fost actul nașterii statului, un document fondator privind identitatea națională ar fi actul maturizării sale”, a conchis analistul.
