Angajările la stat vor fi suspendate până la sfârșitul lui 2026

Guvernul Republicii Moldova intenționează să instituie un nou moratoriu temporar privind încadrarea personalului în sectorul bugetar pentru încă un an de zile. Astfel măsura va fi aplicată până la 31 decembrie 2026, prevede un proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Finanțelor și care urmează să fie aprobat în ședința Executivului din 29 decembrie.
Este deja o practică de câțiva ani, iar anterior, astfel de măsuri au fost adoptate anul trecut și de Guvernul Recean, de Guvernul Gavriliță la finele anului 2022, dar și de Guvernul Chicu în 2020 sau de Guvernul Filip la finele anului 2018.
Potrivit documentului, moratoriul va viza instituțiile și autoritățile publice finanțate din bugetul de stat, inclusiv toate ministerele, autoritățile publice autonome, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania Națională de Asigurări în Medicină, pentru un total de 9.213 funcții vacante la nivel central.
Cele mai multe posturi vacante pentru care se propune suspendarea încadrării sunt înregistrate la Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Consiliul Superior al Magistraturii .
În același timp, Guvernul recomandă și autorităților publice locale să suspende angajările pe 7.742 de funcții vacante, cele mai multe fiind în municipiul Chișinău și în UTA Găgăuzia .
Documentul prevede însă excepții: moratoriul nu se va aplica funcțiilor pentru care, la momentul intrării în vigoare a hotărârii, a fost deja anunțat concurs.
De asemenea, în cazuri justificate – inclusiv pentru îndeplinirea misiunilor instituționale sau a sarcinilor legate de procesul de aderare la Uniunea Europeană – angajările vor putea fi făcute cu acordul Ministerului Finanțelor.
În nota de fundamentare, Ministerul Finanțelor susține că măsura este necesară în contextul creșterii cheltuielilor de personal pentru anul 2026, estimate la aproape 32,8 miliarde de lei, cu o creștere de 10% sau circa trei miliarde lei față de cheltuielile aprobate pe anul 2025.
Majorarea respectivă include alocații pentru măsurile noi de politici salariale introduse în proiectul de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar precum și în proiectul de Lege a bugetului de stat pentru anul 2026.
Constrângeri bugetare
Scopul moratoriului este raționalizarea cheltuielilor bugetare și direcționarea economiilor către plata salariilor, fără a majora ponderea acestora în PIB.
Totodată implementarea măsurilor prevăzute va fi posibilă în condițiile eficientizării și stabilirii unui regim strict de utilizare a cheltuielilor publice. Acest proiect implică și necesitatea optimizării efectivului – limită, prin prisma funcțiilor exercitate, în contextul neadmiterii majorării ponderii cheltuielilor de personal în produsul intern brut, indicator țintă prestabilit.
„Astfel, în condițiile constrângerilor financiare, care au caracter persistent, pentru susținerea în continuare a reformelor sectoriale și administrative, este necesară raționalizarea cheltuielilor de personal în sectorul bugetar în întregime, pentru a direcționa resursele economisite în urma reorganizărilor structurale și optimizării numărului de personal din sectorul bugetar spre majorări salariale”, afirmă Ministerul Finanțelor.