Economie

Cine a scos grâul din țară în 2025, la cele mai mici prețuri din ultimii cinci ani

În a doua jumătate a anului 2025, exporturile de grâu din Republica Moldova au constituit 632.312 tone, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului precedent, când livrările externe au însumat 565.476 tone.

Evoluția pozitivă indică o anumită revenire a exporturilor, însă dinamica actuală rămâne sub potențialul istoric al pieței, mai ales dacă raportăm cifrele la sezoanele considerate normale sau bune pentru exportul de grâu din Republica Moldova, susţine Iurie Rija, directorul Asociaţiei Agrocereale. Astfel în iulie-decembrie 2021 exporturile de grâu au constituit 944.026 tone, iar în aceeaşi perioadă din 2023 – 829.024 tone.

Preţuri mici şi probleme de calitate a recoltei de grâu

Expertul susţine că din punct de vedere al prețurilor, a doua jumătate a anului 2025 confirmă o tendință mai puțin favorabilă pentru producătorii și exportatorii de grâu şi anume menţinerea unor preţuri mici.

Potrivit analizei prețul mediu de export în perioada iulie–decembrie 2025 s-a situat la 3,56 lei per kilogram, în scădere cu 3% față de nivelul din aceeași perioadă a anului 2024, când prețul mediu a fost de 3,67 lei per kilogram şi rămâne sub nivelul din aceeaşi perioadă din 2023.

Dacă compărăm cu perioada de dinaintea declanșării războiului din Ucraina, diferența este și mai evidentă. Or, în iulie–decembrie 2021, prețul mediu de export al grâului ajungea la 4,17 lei per kilogram, nivel cu17% mai mare decât cel înregistrat în sezonul curent. Iar comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022 diferenţa de preţ trece de 40%.

Iurie Rija susţine că nivelul mai scăzut al prețului grâului este determinat, în mare măsură, de problemele de calitate ale recoltei din anul trecut.

„O parte important a grâului recoltat în 2025 nu întrunește parametrii necesari pentru a fi încadrat ca grâu alimentar, fiind comercializat preponderent ca grâu furajer”, afirmă directorul Agrocereale.

Cine şi unde a scos grâul din ţară

Analiza relevă că exporturile de grâu din Republica Moldova în perioada iulie–decembrie 2025 au fost puternic concentrate, primii trei exportatori realizând practic jumătate din volumul total livrat peste hotare.

Lider este Rusagro-Prim SRL (deţinută de Savelii Russu) cu 136.449 tone, echivalentul a 22% din exporturile naționale, urmată de Agro-Nova Prim SRL (Petru Bichir), care a exportat 88.337 tone sau 14% din total, și de Orom-Imexpo SRL, cu 84.755 tone, reprezentând 13%. Împreună, aceste trei companii au asigurat circa 49% din exporturile totale de grâu ale țării.

La mare distanţă urmează Global Farming şi Agrofloris-Nord SRL cu cote de 6%, ambele companii fiind afiliate grupului Trans-Oil. Printre exportatori importanţi de grâu se numără şi Demir Agro, firma afiliată lui Serghei Vlah, fratele Irinei Vlah, Cereale-Prut SA, cooperativa Agrostoc, urmate de Trading Group şi Rostan din regiunea transnistreană.

Principalal piaţă de desfacere a fost Italia – cu un volum de 267.854 tone, devansând România, tradițional principalul cumpărător, care a importat 110.452 tone. Urmează Grecia cu 101.267 tone, Liban – cu 32.741 tone, Elveţia – cu 28.152 tone și Turcia – cu 27.803 tone.

Cel mai curios este că în această perioadă Republica Moldova a exportat peste 16.000 tone de grîu în Ucraina. Aceasta în timp ce Guvernul Recean sub presiunea unor grupuri de fermieri a impus restricţii la importul de grâu şi oleaginoase din Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *