SUA suspendă vizele pentru cetățenii din Republica Moldova. Sunt vizate alte 74 de țări

Administrația Trump va suspenda, începând cu 21 ianuarie, pe termen nedeterminat, procesarea tuturor vizelor pentru cetățeni din 75 de țări, a relatat miercuri Fox News, citând un memorandum al Departamentului de Stat american. Potrivit sursei citate, printre statele vizate se numără Somalia, Rusia, Iran, Afganistan, Brazilia, Nigeria și Thailanda. Și Republica Moldova este pe listă. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a confirmat informația.
Măsura are loc în contextul înăspririi ample a politicilor de imigrație promovate de președintele Donald Trump de la preluarea mandatului, în ianuarie anul trecut. În noiembrie, Trump a promis că va „suspenda permanent” migrația din toate „țările din lumea a treia”, după un atac armat produs în apropierea Casei Albe, comis de un cetățean afgan, în urma căruia a fost ucis un membru al Gărzii Naționale, notează și Reuters.
Motivele invocate
Potrivit Fox News, în noiembrie 2025, o telegramă a Departamentului de Stat american transmisă misiunilor diplomatice din întreaga lume le-a cerut ofițerilor consulari să aplice reguli noi și extinse de verificare, în baza așa-numitei prevederi „public charge” din legislația privind imigrația.
Potrivit instrucțiunilor, vizele trebuie refuzate solicitanților considerați susceptibili să ajungă să depindă de ajutoare publice, evaluarea urmând să țină cont de o gamă largă de criterii, precum starea de sănătate, vârsta, nivelul de cunoaștere a limbii engleze, situația financiară și chiar posibila nevoie de îngrijiri medicale pe termen lung. Solicitanții în vârstă sau supraponderali pot fi respinși, la fel și cei care au beneficiat în trecut de ajutoare financiare guvernamentale ori au fost internați în instituții.
„Departamentul de Stat își va folosi prerogativele de lungă durată pentru a declara neeligibili potențialii imigranți care ar deveni o povară pentru Statele Unite și ar profita de generozitatea poporului american”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Tommy Piggott, potrivit Fox News.
„Imigrația din aceste 75 de țări va fi suspendată în timp ce Departamentul de Stat reevaluează procedurile de procesare a cererilor, pentru a preveni intrarea cetățenilor străini care ar urma să beneficieze de ajutoare sociale și alte beneficii publice”, a mai transmis acesta.
Legea imigrației și cetățeniei permite de mult timp ofițerilor consulari să considere solicitanții inadmisibili pe criteriul „public charge”. În 2019 însă, președintele Donald Trump a extins definiția, incluzând o gamă mai largă de beneficii publice. Această extindere a fost contestată în instanță, unele prevederi fiind blocate, înainte ca regula să fie retrasă de administrația Biden.
Somalia, spre exemplu, se află sub atenție sporită din partea autorităților federale după un amplu scandal de fraudă din statul Minnesota, unde procurorii au descoperit abuzuri de amploare în programe de asistență finanțate din bani publici. O parte semnificativă dintre cei implicați sunt cetățeni somalezi sau americani de origine somaleză.
Lista țărilor vizate
Țările pentru care, potrivit Fox News, sunt prevăzute măsuri de suspendare a procesării vizelor sunt următoarele: Afganistan, Albania, Algeria, Antigua și Barbuda, Armenia, Azerbaidjan, Bahamas, Bangladesh, Barbados, Belarus, Belize, Bhutan, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Myanmar (Birmania), Cambodgia, Camerun, Capul Verde, Columbia, Coasta de Fildeș, Cuba, Republica Democrată Congo, Dominica, Egipt, Eritreea, Etiopia, Fiji, Gambia, Georgia, Ghana, Grenada, Guatemala, Guineea, Haiti, Iran, Irak, Jamaica, Iordania, Kazahstan, Kosovo, Kuweit, Kîrgîzstan, Laos, Liban, Liberia, Libia, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Mongolia, Muntenegru, Maroc, Nepal, Nicaragua, Nigeria, Pakistan, Republica Congo, Rusia, Rwanda, Saint Kitts și Nevis, Sfânta Lucia, Saint Vincent și Grenadinele, Senegal, Sierra Leone, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria, Tanzania, Thailanda, Togo, Tunisia, Uganda, Uruguay, Uzbekistan și Yemen.