O moldoveancă traficată de Epstein, pomenită în mailurile pedofilului. Sociologul Vitalie Sprînceană: Procuratura nu vrea să inițieze investigații?

„Sultan Bin Sulayem, un afacerist din Emirate, îi scrie defunctului miliardar pedofil Jeffrey Epstein că fata moldoveancă l-a dezamăgit, că nu era la fel de drăguță ca în fotografie…”, relatează, într-o postare pe rețele, sociologul Vitalie Sprînceană, care se întreabă de ce în Moldova Procuratura nu inițiază investigații pe acest caz și altele, dacă au avut loc.
„Sultan Bin Sulayem, un afacerist din Emirate, îi scrie lui Epstein că fata moldoveancă l-a dezamăgit, că nu era la fel de drăguță ca în fotografie…
Asta vorbește despre faptul că Epstein era legat de lanțuri de tratic de femei din Estul Europei, inclusiv din Moldova.
În mai multe țări au loc acum cercetări legate de implicatea unor afaceriști și politicieni în documentele Epstein… au loc demisii, în Marea Britanie s-ar putea să cadă Guvernul..
În Moldova procuratura nu ar vrea să inițieze astfel de acțiuni? Adică cercetări și investigații cu privire la agenții locali – politici, din structurile de forță, agenții de modă – care au gestionat lanțurile de trafic de femei?”, a scris sociologul Vitalie Sprînceană, atașând și mail declasificat, expediat de Sultan Bin Sulayem lui Jeffrey Epstein.