Decizia PNL de a merge în opoziție este, paradoxal, una sănătoasă. Nu pentru România, ci pentru propria supraviețuire. După o lungă coabitare la guvernare cu PSD, distincția dintre cele două entități a devenit aproape decorativă. În termeni cognitivi, alegătorul nu mai percepe două opțiuni, ci o singură structură, cu variații minore.
Retragerea PNL în opoziție este, așadar, un gest de igienă politică și o încercare de a restaura diferența. Pe termen lung, partidul ar putea avea de câștigat. Deși, nu este exclus ca, pentru o perioadă îndelungată de timp, alternanța reală la guvernare să devină o amintire dintr-o altă viață.
România însă are toate șansele să piardă acest pariu cu propria clasă politică. Alternativa care se conturează — un posibil hibrid AUR–PSD — nu este doar o schimbare de guvernare. Aceasta ar însemna, implicit, și o răcire a relațiilor politice cu Uniunea Europeană, precum și o repoziționare de durată: ieșirea treptată din cercul de încredere al Europei. O asemenea evoluție ar compromite, indirect, și acea brumă de deschidere existentă la nivelul Uniunii pentru noi proiecte de extindere, slăbind chiar mecanismul prin care alte state — inclusiv Republica Moldova — își pot ancora viitorul european.
Dacă lucrurile vor merge pe acest scenariu, Republica Moldova riscă să fie unul dintre marii pierdanți colaterali. Nu pentru că România ar sprijini mai puțin, ci pentru că va conta mai puțin. Or, în politica externă, influența valorează mai mult decât intenția. Un București marginalizat în Europa înseamnă o voce mai slabă pentru Chișinău — un avocat mai puțin convingător exact atunci când parcursul european al Moldovei are nevoie de susținere fermă.
Cât privește proiectele de reunificare a celor două țări românești — indiferent dacă le numim plan A sau plan B — ele vor fi puse, inevitabil, în sertar. Dacă nu chiar vor fi abandonate. Astfel de proiecte nu se construiesc în perioade de incertitudine strategică.
Nu este pentru prima dată în istoria României când rivalitățile dintre partidele politice aduc țara în pragul unui impas major. Lecția anilor ’30 rămâne elocventă: fragmentarea și intrigile politice au erodat instituțiile democratice, deschizând calea autoritarismului. Ca și în alte momente, perdantul final riscă să fie România. Și, inevitabil, odată cu ea, și Republica Moldova.
Cineva vorbea despre o „finală istorică: România vs. România”.
Din păcate, nu mai este doar o figură de stil, ci o realitate.
