Un militar a fost rănit, iar un minor a murit într-o unitate militară din Cahul

Un adolescent de 16 ani a murit, iar un militar în termen a fost rănit în urma unui incident produs astăzi pe teritoriul unei unități militare din Cahul.
Preliminar, în jurul orei 13:30, un militar prin contract, în vârstă de 20 de ani, ar fi manipulat necorespunzător un pistol de tip Glock, în timp ce se afla împreună cu un minor aflat în vizită la un alt militar în termen.
În urma unei împușcături, considerate preliminar accidentale, un militar în termen, în vârstă de 18 ani, a fost rănit. Acesta a fost transportat la spital, iar medicii spun că viața lui este în afara oricărui pericol.
Totodată, adolescentul de 16 ani prezent la fața locului a suferit un șoc puternic și și-a pierdut cunoștința imediat după incident.
Deși medicii au intervenit cu manevre de resuscitare, minorul a decedat la scurt timp după internare. Potrivit datelor preliminare, cauza morții ar fi fost un stop cardiac.
Arma implicată în incident a fost ridicată pentru efectuarea expertizelor, iar oamenii legii și procurorii investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.
Menționăm că Armata Națională a dispus desfăşurarea unei anchete de serviciu pentru elucidarea tuturor circumstanţelor acestui caz.