Alexandru Tănase: Discuția despre costurile Unirii este adesea exagerată și folosită propagandistic. Comparația cu Germania trebuie făcută cu foarte multă prudență
Discuția despre costurile Unirii “este adesea exagerată și folosită propagandistic”, afirmă Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale și ex-ministru al Justiției, într-un interviu acordat pentru publicația Guvernu.ro.
“Comparația cu Germania trebuie făcută cu foarte multă prudență. Costurile reunificării germane au fost uriașe nu doar din cauza diferențelor de prosperitate, ci mai ales pentru că Republica Democrată Germană era un stat socialist în sensul clasic al cuvântului”, subliniază, printre altele, Alexandru Tănase.
În schimb, dintr-o multitudine de perspective, decalajele dintre Republica Moldova și România nu sunt la fel de semnificative precum cele dintre Germania de Est și Germania de Vest, dă de înțeles fostul ministru al Justiției.
Redăm fragmentul relevant din interviu:
Întrebare: România are un PIB/cap de locuitor de aproximativ 3-4 ori mai mare decât Republica Moldova. Integrarea economică a unui teritoriu mai sărac nu e nouă – Germania a absorbit RDG, cu costuri uriașe timp de decenii. Ce scenariu economic considerați realist pentru Moldova? Și cine ar trebui să suporte costul – România, UE, sau e un proiect autosustenabil?
Alexandru Tănase: Nu cred că, la acest capitol, situația Republicii Moldova poate fi comparată mecanic cu reunificarea celor două Germanii. Este adevărat că România are astăzi un PIB pe cap de locuitor de câteva ori mai mare decât Republica Moldova, dar acest lucru reprezintă mai degrabă un avantaj decât o problemă. Înseamnă că România dispune de resursele economice necesare pentru a-și putea asuma un asemenea proiect istoric.
În același timp, comparația cu Germania trebuie făcută cu foarte multă prudență. Costurile reunificării germane au fost uriașe nu doar din cauza diferențelor de prosperitate, ci mai ales pentru că Republica Democrată Germană era un stat socialist în sensul clasic al cuvântului – cu o economie planificată, centralizată și profund ineficientă, care trebuia practic reconstruită din temelii și convertită la economia de piață.
Acolo au fost marile costuri reale: destructurarea economiei socialiste și construirea unui sistem capitalist funcțional. În plus, reunificarea germană a însemnat și absorbția unei administrații birocratice de tip sovietic într-un sistem occidental extrem de performant și riguros. Sistemele sociale, medicale, fiscale și administrative ale celor două Germanii proveneau, practic, din lumi diferite.
Dacă analizăm însă realitățile Republicii Moldova și ale României de astăzi, observăm că o mare parte a acestor transformări au fost deja făcute în ultimele trei decenii. Republica Moldova este deja o economie de piață. Instituțiile sale economice, bancare, fiscale și comerciale funcționează în logica economiei capitaliste. Reformele fundamentale de tranziție au fost realizate, chiar dacă incomplet și cu multe dificultăți.
Mai mult decât atât, sistemele sociale, medicale, educaționale și administrative din cele două state sunt deja relativ apropiate ca structură și filosofie instituțională. În multe domenii, diferențele țin mai degrabă de dimensiune decât de natură sistemică. De altfel, paradoxal, anumite structuri administrative din Republica Moldova sunt chiar mai suple și mai puțin costisitoare decât cele din România.
Trebuie spus foarte clar: Republica Moldova nu este un teritoriu complet dependent economic. În ultimele două decenii, Republica Moldova și-a reconstruit cu sprijin american și european practic întreaga infrastructură a drumurilor naționale. S-au făcut investiții importante în modernizarea rețelelor rutiere, energetice și de comunicații. În agricultură, Moldova dispune astăzi de unele dintre cele mai performante exploatații și infrastructuri agroindustriale din regiune, în special în sectorul vitivinicol, horticol și al procesării produselor agricole.
Nu mai vorbim despre un teritoriu izolat și încremenit într-o economie sovietică, ci despre un spațiu care deja funcționează în logica pieței europene. Republica Moldova are propria economie, propriul sistem fiscal și propriile surse de venit. Chiar dacă economia moldovenească este incomparabil mai mică decât cea românească, ea generează profituri, taxe și resurse bugetare. Prin urmare, reunificarea nu ar însemna doar costuri, ci și integrarea unor resurse economice suplimentare într-un spațiu economic comun.
Desigur, un asemenea proces ar necesita investiții în infrastructură, administrație, pensii, salarii și dezvoltare regională. Dar nu vorbim despre sume exorbitante de tipul celor necesare în cazul Germaniei după 1990.
Inclusiv dimensiunea demografică și teritorială este incomparabil diferită. RDG avea aproximativ 16 milioane de locuitori și o infrastructură industrială gigantică ce trebuia restructurată. Republica Moldova are o populație similară cu cea a Bucureștiului și o economie incomparabil mai flexibilă și mai integrată deja cu spațiul european și românesc.
În plus, trebuie luat în calcul și un alt element esențial: într-un eventual scenariu de reunificare, România nu ar fi singură. Un asemenea proiect ar deveni inevitabil și un proiect european. Uniunea Europeană a investit deja miliarde de euro în integrarea Republicii Moldova și este greu de imaginat că Bruxelles-ul ar rămâne în afara unui proces care ar însemna, în fond, extinderea directă a spațiului european până la Nistru.
De aceea, cred că discuția despre costuri este adesea exagerată și folosită propagandistic. Problema reală nu este dacă reunificarea este posibilă economic. Problema este dacă există voința politică și strategică pentru asumarea unui asemenea proiect.
Citiți AICI interviul complet
