Opinii și Editoriale

Demograf: Salariile mici și migrația continuă să afecteze economia R. Moldova

Migrația și nivelul redus al salariilor continuă să alimenteze deficitul de forță de muncă din Republica Moldova, în condițiile în care tot mai mulți tineri aleg să lucreze peste hotare.

Potrivit demografului Valeriu Sainsus, multe locuri de muncă disponibile pe piața internă nu sunt atractive pentru tineri din cauza salariilor mici oferite la începutul carierei.

„Dacă facem o comparație între cei care intră acum în piața muncii și cei cu experiență, există o diferență de 25-30% în favoarea celor cu experiență. Tinerii vor alege un loc de muncă în afară atâta timp cât acolo pentru o muncă necalificată se va plăti mai mult decât pentru o muncă calificată în țară. Migrația se va tempera dacă salariul mediu pe economie ajunge la o mie de euro, chiar dacă înțelegem că nu toți vor primi acest salariu”, a declarat Sainsus.

Potrivit expertului, diferențele salariale dintre R. Moldova și statele europene continuă să fie unul dintre principalii factori care îi determină pe tineri să părăsească țara.

La rândul său, președintele Confederației Naționale a Patronatului, Ana Groza, a afirmat că întreprinderile nu pot majora salariile fără investiții care să conducă la creșterea productivității.

„Suntem cei mai puțini productivi din Uniunea Europeană în agricultură, industrie, transporturi și automotive. Este nevoie de un șir de factori și de stimulente, dar și de suport din partea statului ca acestea să devină competitive. Sunt programe de eficientizare și tehnologizare, dar noi nu putem cere de la un salariat să lucreze mai mult timp de o oră, să producă mai multă valoare fără tehnologii noi și digitalizare”, a explicat Ana Groza.

Reprezentanții mediului de afaceri avertizează că lipsa forței de muncă afectează tot mai mult dezvoltarea economică a țării. Potrivit estimărilor, economia Republicii Moldova se confruntă în prezent cu un deficit de aproape 300.000 de angajați.

În timp ce mediul de afaceri pledează pentru atragerea lucrătorilor din străinătate pentru a acoperi deficitul existent, autoritățile susțin că există încă rezerve importante pe piața internă a muncii care pot fi valorificate.

Datele statistice arată că doar aproximativ jumătate din populația aptă de muncă este încadrată în câmpul muncii, în timp ce media statelor Uniunii Europene se situează în jurul valorii de 70%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *